Din ce face bani Dragoș Pătraru pentru a ține Starea Nației în viață: „Dacă stăteam doar în tv, în 3 luni am fi închis”
După ani buni de colaborare cu Prima TV, Dragoș Pătraru a decis să se retragă din televiziune. În urmă cu aproximativ trei luni, jurnalistul anunța că nu va mai prezenta Starea Nației, una dintre cele mai urmărite emisiuni de la postul la care lucra. Moderatorul se declară împlinit și fericit după ce a ales să urmeze un alt drum profesional, altul decât cel cu care era obișnuit.
După cinci ani de difuzare la Prima TV, emisiunea „Starea Nației” s-a mutat în mediul online. Deși colaborarea cu postul de televiziune părea prosperă, Dragoș Pătraru a luat decizia de a pune capăt acestei etape, invocând un motiv simplu: nerespectarea contractului din partea angajatorului. Jurnalistul declara că nu era plătit lunar, conform contractului de muncă pe care îl încheiase cu reprezentanții postului Prima TV.
La câteva luni distanță, Dragoș Pătraru este împăcat cu decizia pe care a luat-o, mărturisind că se simte mai „ușurat ca niciodată”.
„Mai uşurat decât sunt acum nu m-am simţit niciodată, pentru că ştiu sigur că nici Zuckerberg şi nici Google nu mă vor suna vreodată să mă întrebe de ce am zis aia în emisiune”, mărturisește el pentru paginademedia.ro.
Cu ce se ocupă Dragoș Pătraru, după ce a renunțat la emisiunea Starea Nației
Jurnalistul a pornit pe un alt drum. Dragoș Pătraru a cumpărat un Food Truck în care a băgat 80.000 de euro, și a preluat un cinematograf comunist din Ploieşti ca să-l transforme în Teatrul Naţiei. Chiar dacă nu se așteaptă să încaseze sume exorbitante, prezentatorul TV are încredere că lucrurile se vor așeza la un moment dat.
“Chiar dacă venitul meu, de pildă, o să fie undeva probabil la mai puţin de jumătate, chiar dacă o să ne aşezăm după ce se termină acuma, în iunie, şi o să zicem bă, uite atât mai putem, chiar dacă vom avea o singură ediţie pe săptămână, astfel încât să putem să ne plătim toţi şi fiecare să mai facă ceva pe lângă, o vom face aşa cum credem noi şi fără să fim nevoiţi să dăm socoteală nimănui pentru ce am vorbit în emisiune. Dacă emisiunea Starea Naţiei sau echipa Starea Naţiei ar fi stat doar în emisiunea Starea Naţiei de la TV, după trei luni am fi închis. De ce? Pentru că n-aş fi avut bani să îi plătesc pe oameni, iar oamenii ar fi plecat”, a mai completat el, pentru sursa citată.