În anul 2019, Leonard Doroftei lua o decizie radicală. Acesta renunța la viața din România, iar împreună cu toată familia se muta în Canada, acolo unde fiul lui cel mare era stabilit deja de ceva timp. Viața de peste hotare pare că le priește de minune, iar copiii fostului campion mondial se descurcă de minune departe de casă și fac bani frumoși.
Monica și Leonard Doroftei au împreună trei copii. Doi băieți: Adrian și Alexandru, dar și o fată pe nume Vanessa. Cu toții locuiesc acum în Canada, iar copiii își facă mândri părinții. Fiecare și-a găsit drumul în viață și se bucură de succes profesional. Mai mult, despre Adrian, fiul cel mare al sportivului, se spune că ar fi milionar.
(CITEȘTE ȘI: CÂȚI EURO CÂȘTIGĂ LUNAR LEONARD DOROFTEI ÎN CANADA, DE FAPT: ”LUCREZ FĂRĂ PAUZĂ”)
Leonard Doroftei este un tată împlinit și fericit. Fostul campion mondial are trei copii de care este cât se poate de mândru. Vanessa, mezina familiei, a ajuns la vârsta de 20 de ani și studiază la un prestigios colegiu. Tânăra a moștenit frumusețea mamei sale și visează de devină medic.
Ceva mai mari, cei doi frați ai Vanessei și-au luat deja viața în propriile mâini. Alexandru și-a făcut și el părinții mândri, a terminat studiile, iar acum are un venit frumos. Tânărul lucrează în domeniul IT și nu se poate plânge de câștigurile pe care le încasează.
În ceea ce îl privește pe Adrian, băiatul cel mare al sportivului, acesta este un om de afaceri de succes. Se află de ani buni în Canada și a reușit să adune o mică avere până acum.
„Fiul meu Alex e cu IT-ul. Cât a fost în România s-a întreținut singur, a făcut facultatea, e inginer. Când a venit aici, și-a găsit de lucru încă din prima săptămână, a început să facă bani de acasă.
Adrian e manager, e bine și el. În țară s-a scris că e milionar, dar nu e chiar așa. Sunt băieți așezați. Au apartamentul lor, au investițiile lor”, declara Leonard Doroftei, în urmă cu ceva timp, potrivit gsp.ro.
Atunci când vine vorba de capitolul financiar se pare că fiul cel mare al lui Leonard Doroftei este fruntaș. Acesta a urmat cursurile Facultăţii de Drept, iar mai apoi a plecat în Canada. Pentru o perioadă acesta a lucrat la o companie aeriană, însă a decis că vrea să fie independent și să nu aibă șef.
Așa că Adrian şi-a investit banii la bursă şi a dat lovitura. Acum, acesta investește în domeniul imobiliarelor și se bucură de un real succes și implicit venituri considerabile.
„Departe de România mă ocup cu tot ce nu aș fi putut să mă ocup aici. Sunt independent, sunt antreprenor. Am intrat în lumea dezvoltării imobiliare. Prima dată am plecat în 2016, în timpul Facultății de Drept. Primul job a fost în Resurse Umane într-o mare companie aeriană din Canada. Acolo am învățat ce înseamnă mediul corporatist și asta mi-a consolidat ideea că nu vreau să lucrez pentru nimeni altcineva decât pentru mine.
Eu am început să investesc. Câștigam destul de bine. În loc să cheltui banii prostește, eu am ales să îi strâng și să-i investesc. Am făcut primele investiții la bursă la 21 de ani, iar până la 25 de ani pot să spun că lucrul acesta mi-a oferit o bază de capital, care mi-a permis să nu am limitări în investițiile în care mi le doream”, declara Adrian Doroftei.