La aproape trei luni de când sora lui a murit din cauza unei maladii chinuitoare, Dima Trofim a făcut declarații tranșante la adresa medicilor care s-au ocupat de ea. În timpul mărturisirilor, actorul a spus că încă îi simte prezența Rodicăi și că fără existența ei în viața lui, el nu ar fi fost omul care este în prezent. De dragul ei, artistul are de gând să nu se oprească niciodată din a-și transforma visurile în realitate, pentru că așa l-a învățat sora lui să fie în viață.
Cu lacrimi în ochi și inima mistuită de dorul surorii sale, Dima Trofim i-a acuzat pe medici c-ar fi vinovați de moartea Rodicăi. În cadrul unui interviu oferit într-o emisiune TV, fostul concurent de la “Ultimul Trib” a spus că abia așteaptă concluzia anchetei care este în curs de desfășurare.
“Nu poţi să ieşi din acea perioadă, trebuie doar să încerci să accepti, să încerci, cu toate că nici asta n-am făcut, dar trebuie să mergi inainte. Mi-e greu. Nu-ți pot spune cu cuvintele mele cum am trecut sau dacă am trecut, sau nu am trecut, nu ştiu. Nu accept, nu pot să accept. Însă, eu am găsit puterea în mine de a merge mai departe. Pentru că ei, Dima, sunt aşa datorită ei. Ea m-a educat, ea m-a făcut cine sunt şi absolut tot ce am. Şcoala muzicală tot datorită ei. Eu eram sceptic, nu ştiam dacă să merg sau nu, la dansuri la fel tot aşa.
Trebuia să trăiască! Sora mea trebuia să trăiască! Dar s-a întâmplat uite aşa. E greşeala doctorilor. Acum se fac investigaţii la acest caz şi o să am un răspuns cât de curând, o să vedem. Îi simt prezenţa întotdeauna şi nu doar în activităţi”, a povestit îndurerat artistul în cadrul unui interviu oferit în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars.
Dima Trofim s-a născut pe 14 ianuarie 1989 în Chișinău. El este cântăreț, dansator, actor și fost membru în “Lala Band”. Artistul a devenit cunoscut în România datorită rolului pe care l-a jucat în serialul “Pariu cu viața”, care a rulat la PRO TV. Dima Trofim a participat la emisiunea “Dansez pentru tine” și în perioada dintre 2008-2009, el a fost la emisiunea “Stars Factory”, difuzată în țara lui natală – el numărându-se printre finaliști.