Cristi Borcea a fost ridicat de procurori și dus la DIICOT, unde este audiat!

Publicat: 02/11/2018 | 17:30

Procurorii DIICOT efectuează, vineri, mai multe percheziții domiciliiare, între care și la Cristian Borcea, într-o cauză ce vizează destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în evaziune fiscală și spălare de bani. Perchezițiile au loc în București, Ilfov, Brăila și Constanța.

UPDATE, ORA 17:30 / Cristi Borcea a fost ridicat de procurorii DIICOT. Omul de afaceri se afla, la momentul respectiv, în propria locuință, conform libertatea.ro. Fostul acționar al clubului Dinamo este bănuit că făcea parte dintr-o uriașă rețea de evaziune fiscală și spălare de bani. Prejudiciul în acest dosar este estimat la 40 de milioane de lei, conform libertatea.ro.

–––––––––––––––––––––––––––––––-

Procurorii DIICOT efectuează, vineri 24 de percheziții în București, Ilfov, Brăila și Constanța pentru a destructura un grup infracțional organizat specializat în fapte de evaziune fiscală și spălare de bani. Între membrii grupului infracțional se numără și fostul finanțator Dinamo, potrivit unor surse apropiate anchetei. Prejudiciul este de aproape 40 de milioane de eli.

Cercetările efectuate de procurori au relevat faptul că grupul infracţional a acţionat coordonat în intervalul ianuarie 2010-octombrie 2013, pe două circuite fictive de tranzacţionare dezvoltate în jurul unui nucleu comun de societăţi/persoane în scopul înregistrării în contabilitate de cheltuieli nereale, şi spălării sumelor de bani astfel rezultate prin intermediul unor contracte fictive de prestări servicii, comision, achiziţii nereale sau transferuri financiare interne sau externe.

Grupul infracţional organizat a fost constituit de către mai mulți bărbați, între care și Cristian Borcea, fostul finanțator Dinamo, dar și foști șefi ai Rompetrol Group. Aceștia, prin intermediul societăţilor comerciale ce le deţineau au încheiat în scop evazionist contracte fictive pe primul circuit de tranzacţionare, disimulând astfel transferul sumelor de bani, care ulterior erau rulate succesiv “în cascadă” prin alte circuite financiare fictive, în scopul spălării şi în final al obţinerii sumelor respective.

În urma verificărilor efectuate de anchetatori a rezultat că societăţile comerciale controlate de către Burcă Vitalie, Dmitriy Grigoryev şi Sergey Vassilyev şi care aveau un comportament fiscal disimulat de tip fantomăau facturat în mod fictiv anumite achiziţii şi prestări servicii şi către alte societăţi comerciale.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult