Diferă IQ și EQ pentru femei şi bărbaţi? Explicația psihologului
Genetic vorbind, femeile sunt născute să fie centrate mai mult pe emisfera dreaptă a creierului, acesta fiind sediul gândirii fără limbaj, al înțelegerii nonverbale, al recunoașterii formelor și percepțiilor spațiale. Este emisfera responsabilă de tonul și ritmul vocii, simțul culorilor, visare, romantism. De ea țin intuiția, imaginația și capacitatea creatoare și tendința către spiritualitate. Emisfera dreapta ține mai mult de ceea ce numim EQ (inteligență emoțională), afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.
În acelaşi timp, atunci când un bărbat vede o femeie rațională, analitică, cu capacitate rapidă de decizie, o apreciază de cele mai multe ori doar ca pe un prieten bun deoarece inconștient se simte amenințat de ea în ceea ce privește rolul lui de bărbat, consideră psihologul.
„Dacă totuși îi place suficient de mult de ea ca femeie, va încerca inconștient s-o facă să se comporte mai puțin pe emisfera stânga sau pur și simplu se va minți singur forţându-se să vadă la ea aspectul fizic, de exemplu, în detrimentul a ceea ce este ea cu adevărat ca ființă completă. Dacă o femeie va spune un lucru deosebit de interesant, util și sensibil…”