Dieta postnatală care i-a redat silueta Adelei Popescu. Eliminarea zahărului din meniu i-a adus numai beneficii
Sarcina aduce numeroase modificări ale corpului, de care doamnele nu sunt tocmai mândre. Din dorința de a scăpa cât mai repede de kilogramele acumulate, unele mămici apelează la tot felul de tactici elaborate. Altele, însă, au norocul de a ajunge la forma inițială fără prea multe eforturi. Adela Popescu face parte din cea de-a doua categorie, iar admiratoarele au fost curioase să-i afle secretul.
Având trei nașteri la activ, actrița se poate declara experimentată în “arta” slăbitului. Fizicul său de invidiat a pus multă lume pe gânduri, însă prezentatoarea TV a dezvăluit dieta ”magică”. Adela Popescu recunoaște că nu este chiar prietenă cu sportul. Imediat după naștere, nu avea timpul necesar pentru a face mișcare însă a găsit rapid o alternativă.
(VEZI ȘI: ADELA POPESCU, LA MOMENTUL ADEVĂRULUI! CUM A REUȘIT SĂ SCAPE DE KILOGRAMELE ÎN PLUS)
Adela a hotărât să elimine complet zahărul din meniul său zilnic, iar acest lucru i-a adus numai beneficii. Deși nu este adepta regimurilor stricte, prezentatoarea a considerat că este cazul să își formeze un stil de viață mai sănătos.
„M-am gândit că îmi e greu să țin diete foarte clare”
Dimineața și seara, Adela Popescu preferă fructele, respectiv salatele cu ton. La prânz, însă, mămica alege să aibă o masă mai consistentă, compusă din paste sau chiar friptură.
Dincolo de alimentația ușoară, Adela Popescu dă “vina” pe oboseală, pentru slăbit. Să fii mamă a trei copii nu este tocmai ușor, iar acest lucru și-a pus amprenta pozitiv pe talia vedetei.
„Nu am mai făcut mișcare. Din fericire, am reușit să slăbesc destul de firesc, probabil de la alăptat, de la oboseală.
Am reușit, o perioadă destul de lungă, să nu mai mănânc zahăr. M-am gândit că îmi e greu să țin diete foarte clare.
Așa că, în prima parte a zilei, mănânc fructe, la prânz mănânc orice, pot mânca și paste sau grătar cu salate, iar seara încerc să îmi fac o salată, preferata mea fiind de ton”, a povestit Adela Popescu, pentru viva.ro.
This browser does not support the video element.