Dieta cu banane, noua modă de pe Instagram! Nutriţioniştii o contestă
Iniţial, dieta cu banane a fost o modalitate de detoxifiere aplicată cu succes în rândul femeilor din Asia. Regimul meselor monoalimentare iniţiat de ele a prins, de curând, şi în Occident. Reţelele de socializare au ajutat în propagarea „Insulei Bananelor”. Deşi multă lume s-a declarat încântată de această dietă cu banane, nutriţioniştii avertizează că ar putea fi foarte periculoasă pentru organism.
Dieta cu banane nu este deloc uşoară
Pentru mulţi dintre cei care au încercat această dietă cu banane, ea s-a dovedit o cale rapidă de a scăpa de substanţele toxice acumulate în organism. Cale rapidă, dar nu neapărat şi uşoară. Această dietă nu este recomandată diabeticilor sau persoanelor cu afecţiuni cardiace. După o săptămână de dietă cu banane, nu ai voie să bei decât apă. Nutriţioniştii avertizează că, după încheierea acestui regim-fulger, riscul de a te îngrăşa este mult mai mare, dacă nu-ţi poţi controla poftele.
Dieta cu banane este periculoasă pentru cei care o aplică pe termen lung, potrivit nutriţioniştilor.
„Nu are cum să fie sănătoasă. O astfel de dietă îţi introduce în organism aproape 3.000 de calorii pe zi, o cantitate mult mai mare decât necesarul unei femei. Meniul este restrictiv, prezintă lipsa unor nutrienţi necesari în alimentaţia zilnică a unei persoane sănătoase. În momentul în care ajungi să fii sătul de atâtea banane, rişti să devii subnutrit sau să te arunci din disperare asupra altor alimente”, avertizează nutriţionistul Keri Glassman.