Dieta care a ajutat-o pe Ioana Ginghină să ajungă la măsura XS. Ce mănâncă vedeta într-o zi

Publicat: 13/10/2019 | 18:24

Ioana Ginghină a demonstrat că există viață și după divorț! Vedeta a început să facă sport, să meargă la saloane de înfrumuseţare, să mănânce sănătos şi să aibă mai multă grijă de ea. Astfel, a ajuns la 53 de kilograme, iar secretul îl dezvăluie chiar ea.

“N-am mai fost aşa de 5-6 ani, de când am făcut acel tratament pentru a rămâne însărcinată. Acum port haine mărimea S sau chiar XS. Nu vreau să mai slăbesc, doar să mă menţin. Fac sport de 3-4 ori pe săptămână şi mănânc sănătos”, spune actriţa pentru click.ro

Printre cele mai mari schimbări pe care le-a făcut actrița se numără renunţarea la carne, la pâine şi la dulciuri.

“Nu sunt obsedată, sunt conştientă că zahăr e în absolut orice, inclusiv în iaurt. Am obosit să citesc chiar toate etichetele produselor pe care le cumpăr. Dar nu mai mănânc dulciuri, nici măcar raw vegane, decât extrem de rar. Vara aceasta am mâncat în total două îngheţate. E chestie de voinţă, însă nici nu mai simt nevoia, căci gusturile se educă. Acum, după un an şi trei luni de când am renunţat la zahăr, nu mai suport preparatele foarte dulci”, a declarat Ioana Ginghină.

Ioana Ginghină nu mai mănâncă carne de aproape doi ani

De aproape doi ani, Ioana Ginghină își ia proteinele din leguminoase, ciuperci, lactate şi prafuri proteice pe care le adaugă în smoothie-uri. Mai mult decât atât, actrița dezvăluie că fiica ei Ruxandra  a fost prima care a devenit vegetariană, acum trei ani:  “A renunţat şi ea la desert, maximum o dată pe săptămână dacă mănâncă ceva. A început să consume mai multe fructe şi mă bucur, căci înainte trebuia să mă rog de ea să mănânce un strugure”.

„Eu iubesc piaţa şi promovez foarte mult fructele şi legumele de sezon. Mănânc acum conopidă, vinete, gogoşari, struguri, mere, prune, pere şi gutui. În anii trecuţi făceam dulceţuri şi zacuscă, dar anul acesta, pentru că am renunţat la pâine şi la dulciuri, nu mai are rost”, a mai spus aceasta.

Ce mănâncă Ioana Ginghină într-o zi

Ziua începe foarte devreme pentru Ioana Ginghină şi este foarte aglomerată. Cum are nevoie de energie, niciodată nu sare peste micul dejun. Meniul este variat.

„Dacă azi am mâncat un ou fiert cu brânză, de exemplu, a doua zi mănânc cereale integrale şi seminţe cu lapte vegetal, iar a treia zi doar fructe sau un smoothie generos. Cu prânzul şi cina fac la fel, alternez între salată cu de toate (năut, tofu, ananas, brânză şi tot felul de legume), supe creme, rar un peşte la grătar. Gustările constau în fructe, morcovi sau apio cu brânză pufoasă, migdale sau caju, un baton proteic când îmi e poftă de ceva dulce. Cina nu e mai târziu de ora 19.00, iar la 21.00-22.00 sunt în pat, căci la 5.45 mă trezesc”.

Pentru că sezonul rece se instalează ușor ușor, atât Ioana cât și fiica ei au gâsit cea mai bună măsură este să-şi întărească imunitatea.

„Iau vitamina C natură, polen crud şi câte un căpăcel de colagen. Ruxi ia un ulei natural cu Omega 3, vitamina C şi un complex de multivitamine naturale, pe bază de extracte de fructe. I le dau de la 3 ani şi pot să spun că eu n-am avut un copil bolnav”.