Bianca Drăgușanu arată impecabil la cei 40 de ani, felul în care arată și silueta sa fiind foarte importante pentru fosta vedetă de televiziune. Însă, pentru a arăta așa, Bianca face numeroase sacrificii.
„Am făcut eforturi foarte mari să ajung în forma fizică de acum. Am ţinut regim. Aveam în jur de 90 de kilograme. Cred că a fost o dereglare hormonală. De la 17 ani, până pe la 20 am fost mai pufoasă. Terminam liceul şi eram cea mai masivă persoană. Eram un munte de om. Bătălia cu kilogramele a început în sufletul meu. Nu mă mai simţeam confortabil.
În 6 luni am dat peste 30 de kilograme. Ce am făcut nu recomand la nimeni. Am ţinut o dietă pe care am inventat-o singură. Mergeam zilnic la stadion, urcam 300-400 de scări, dădeam ture de teren cu celofan şi trening pe mine, la 40 de grade, făceam abdomene… Atât de tare alergam câteodată încât efectiv îmi venea să urlu de durere. Mâncam foarte puţin. Nu săream niciodată peste micul dejun, nu o fac nici astăzi. Mi-am distrus şi stomacul în perioada aceea”, a mărturisit Bianca Drăguşanu, la Antena Stars.
Bianca Drăgușanu respectă acum cu strictețe mesele, însă, în trecut, aceasta a avut perioade în care s-a înfometat pentru a scăpa de kilogramele în plus. Mai mult decât atât, aceasta a mărturisit în cadrul podcastului lui Damian Drăghici că a ținut și diete stricte, pentru a ajunge la o siluetă de vis. În prezent, Bianca Drăgușanu nu se mai ”ascunde” în fața mâncării, ba chiar nu poate ”funcționa” dacă nu își ia energia din alimente.
„Am trecut și prin diete, am trecut și prin faza când măncam o cireașă sau o roșie pe zi, acum dacă nu mănânc nu pot să-mi duc sarcinile la bun sfârșit, nu pot să fac sală, nu pot să fac sport. Nu am de unde să-mi iau energia dacă nu mănânc, mi se pare esențial să mănânci cât să trăiești, dar am perioade când plec în vacanțe unde mănânc că îmi place să mănânc”, a spus Bianca Drăgușanu.
Există, în opinia Biancăi Drăgușanu, două elemente culinare pe care le evită, spunând despre ele că sunt „droguri”. Este vorba despre sare și zahăr: ”E bine să fii echilibrat, nu pot să faci din mâncare un stil de viață. Eu mănânc de toate, am chestii pe care le prefer și pe care nu. La modul general evit cel mai mare drog de pe planetă: zahărul. Zahăr și sare găsim în orice, încerc să le evit. Trebuie să avem un echilibru în tot”.