Didi, omul care a inventat folha seca

Puțini fotbaliști au atras atât de multe epitete în epoca romantică a sportului-rege precum a făcut-o Didi, Waldyr Pereira pe numele său real. Dublu campion mondial cu Brazilia, în 1958 și 1962, Didi a fost unul dintre cei mai rafinați mijlocași din istorie și inventatorul celebrei folha seca.

Didi a fost supranumit „Prințul Etiopian” de cunoscutul dramaturg brazilian Nelson Rodrigues pentru eleganța sa deosebită pe care o afișa mereu pe terenul de fotbal. Era atât de sublim în mișcări încât de foarte multe ori termina un meci fără a-și murdări deloc echipamentul de joc! „Mingea trebuie să alerge, nu jucătorul”, obișnuia să spună Didi, recunoscut pentru al șaptelea simț fotbalistic, ce îi permitea să anticipeze mișcările adversarilor, dar și ale coechipierilor săi.

Iar Pele, fostul său coleg din naționala Braziliei, spunea că pentru Didi, fotbalul era la fel de simplu precum decojitul unei portocale! „Sunt un nimeni în comparație cu Didi. Nu voi fi niciodată la fel de bun precum a fost el. A fost idolul meu, modelul pe care l-am urmat. Primele cartonașe cu fotbaliști pe care le-am colecționat au fost cele cu chipul său”, a declarat ulterior Pele.

Ce PENSIE primește o româncă, după ce a lucrat 21 de ani ca...

Ninge în martie în București? Meteorologii ACCUWEATHER au modificat radical prognoza pentru luna...

După ce a jucat la mai multe echipe mărunte din Rio de Janeiro, Didi a ajuns în 1949, la Fluminense, unul dintre cele mai importante cluburi ale Braziliei. Avea 20 de ani când a fost selecționat într-o echipă a statului Rio la meciul împotriva unui 11 al statului Sao Paulo, care a inaugurat stadionul Maracana chiar înaintea Cupei Mondiale găzduite de Brazilia, iar primul gol din istoria legendarei arene a fost marcat chiar de Didi. Totuși, a fost considerat prea tânăr pentru a fi convocat în Selecao pentru turneul final din 1950. Cu Fluminense, a cucerit un titlu de campion al statului Rio în 1951 și o cupă, în 1952, an în care a și debutat în naționala Braziliei.

În 1956, a plecat de la Fluminense, după ce a fost aspru criticat pentru că și-ar fi părăsit soția și fiica pentru o actriță braziliană, Guiomar Batista. Totuși, el nu s-a simțit în largul său la Fluminense din cauza faptului că era privit diferit doar pentru că avea altă culoare a pielii decât majoritatea jucătorilor de la acest club considerat elitist în Brazilia. A ajuns pentru o sumă record la acea vreme, două milioane de cruzeiros, la Botafogo, unde s-a înțeles excelent cu Nilton Santos și Garrincha, alături de care a cucerit titlul de campion Carioca încă din primul sezon. Ei au reprezentat o parte importantă a nucleului naționalei Braziliei, care a cucerit primul titlu mondial în 1958, în Suedia, iar Didi a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului final. Presa europeană deja îl gratula cu o altă poreclă ce va dăinui peste timp: „Mister Football”.

În 1959, Didi ajungea la Real Madrid, deținătoarea Cupei Campionilor Europeni. Problema era că pe Santiago Bernabeu era deja un lider incontestabil în persoana lui Alfredo Di Stefano, ale cărui reguli despotice subjuga celelalte vedete din lot, precum magnificul Ferenc Puskas. După numai un sezon la Real, în care a cucerit Cupa Campionilor, deși a evoluat în doar 19 meciuri, marcând șase goluri, Didi s-a întors în Brazilia, la Botafogo.

La Botafogo, a mai cucerit două titluri statale, dar și Turneul Rio-Sao Paulo, la care participă cele mai bune echipe din cele mai puternice state ale Braziliei. La 33 de ani, urma să joace la ultima sa Cupă Mondială, în Chile 1962. Brazilia avea să-și apere trofeul, câștigând finala cu Cehoslovacia, scor 3-1. Acela a fost ultimul meci al lui Didi la națională, el retrăgându-se după 68 de selecții, în care a marcat 20 de goluri. În octombrie 2000, a fost inclus de FIFA în Hall of Champions. Câteva luni mai târziu, pe 12 mai 2001, a încetat din viață la vârsta de 72 de ani.