Dider Deschamps: „Suntem capabili de mai mult!”

Publicat: 17/06/2018 | 12:12
În ciuda victoriei pe care a obținut-o în debutul acestei ediții a turneului final de la Campionatul Mondial din Rusia, scor 2-1 cu Australia, Franța nu a convins prin jocul prestat.

Cu toate acestea, selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, a declarat, că este mulțumit de felul în care elevii săi s-au achitat de sarcini și au trecut cu bine de acest debut greu, arătându-se convins totodată că reprezentativa pe care o pregătește poate realiza lucruri mărețe la acest Mondial.

„A fost un joc complicat, în faţa unei echipe care ne-a dat de furcă. Nu a fost uşor, este foarte important să câştigi primul meci, chiar dacă nu este suficient. E dificil de explicat totul, ne-au lipsit schimbările de ritm, poate şi puţină enegie, chiar dacă ei nu au fost periculoşi. Trebuia să fim mai precişi la preluări şi să verticalizăm mai mult pasele. Am avut ceva mai multe ocazii în finalul meciului, însă pasele nu au venit. Este greu pentru toată lumea, cu excepţia ruşilor, şi trebuie să te lupţi deoarece echipele se pregătesc toate foarte bine. Nu sunt aici pentru a fi euforic, ne-am făcut treaba însă suntem capabili de mai mult”, a declarat Didier Deschamps după partida de la Kazan cu Australia.

La debutul la acest turneu final din Rusia, Franţa s-a impus cu 2-1 în faţa Australiei, în Grupa C prin golurile lui Antoine Griezmann (min. 58 – pen.) şi Paul Pogba (min. 81). Pentru australieni a marcat în acestt meci Mile Jedinak (62 – penalty).

Franța este lider în Grupa C după prima etapă alături de Danemarca echipă care s-a impus la limită, scor 1-0 cu Peru.