Dida Dragan împlinește vârsta de 72 de ani

De: Cancan
Publicat: 14/09/2018 | 12:00

Este o zi împortantă în viața artistei Dida Drăgan! Supranumită “Vocea de flacără a rock-ului românesc”, cântăreața împlinește astăzi o frumoasă vârstă. La ceas aniversar, rudele, prietenii apropiați și colegii de breaslă îi transmit sănătate și multe gânduri senine. 

Dida Drăgan își serbează ziua de naștere: împlinește 72 de ani

Dida Drăgan își mai adaugă azi un trandafir în buchetul vieții. Deși s-a retras din prim-planul media, artista continuă să susțină concerte. Ea este una dintre cele mai mari artiste ale anilor ’80 și are o personalitate discretă şi foarte sensibilă.Vă reamintim că în urmă cu câțiva ani s-a vehiculat informația potrivit căreia, ea ar fi căzut pradă depresiei și ar fi încercat să se sinucidă de mai multe ori, potrivit okmagazine.ro. Tot la acea vreme s-a spus că vedeta şi-a găsit puterea în credinţă, iar acest lucru s-a văzut şi în melodiile sale, dar în maniera ei de interpretare. În cadrul unor interviuri vechi, ea și-a mărturisit dragostea faţă de cântecul popular şi de geniul Mariei Tănase.

“Gândul meu ascuns – că am avut şansa şi neşansa să mă nasc pe pământul de sub cerul Mariei Tănase. Orice aş cânta din repertoriul ei se aude EA. Dar a trebuit să cânt aceste cântece. E o înăl-ţare. Este steaua mea. Ea mă conduce, nemuritoare şi de neatins”, a declarat la un moment dat Dida Drăgan, conform jurnaliștilor okmagazine.ro.

Dida Drăgan a obținut un trofeu la Premiile Muzicale Radio România 2018

În primăvara acestui an, mai exact pe 16 aprilie, Dida Drăgan a participat la cea de-a XVI-a ediţie a Galei Premiilor Muzicale Radio România. În cadrul show-ului care a avut loc la Sala Radio au fost acordate 16 trofee pentru cele mai bune performanţe înregistrate anul trecut în muzica pop, folk, pop-dance şi pop-rock, potrivit andreipartos.ro. Premiul de excelenţă, i-a fost acordat artistei Dida Drăgan. În imaginea de mai jos, cântăreața de muzică rock se află pe scenă alături de realizatorul  de emisiuni radio Titus Andrei, care i-a înmânat trofeul.

Dida Dragan si Titus Andrei la Premiile Muzicale Radio Romania 2018. Sursa foto: Alexandru Dolea

Citește și: Prima veste buna pentru Dida Dragan! Dupa opt ani de lupta cu datoriile, artista a primit un „cadou” chiar de la Presedintie

Dida Drăgan, interviu emoționant despre părinți și carieră în Chișinău

Anul trecut, pe scena teatrului Satiricus I.L.Caragiale din Chișinău, artista a oferit un interviu de excepție moderatorul întâlnirii Alexandru Grecu. Dida Drăgan a dezvăluit că părinții săi nu și-au dorit ca ea să devină artistă. Mai mult, Facultatea de Drept a terminat-o doar pentru că așa a dorit tatăl ei. Artista a debutat în Slovacia, apoi la Mamaia, unde a întâlnit cântăreți emeriți și a reușit să ia premii.

“Așa a vrut Dumnezeu. Îmi apăr cu credință darul de la Dumnezeu”, a declarat Dida Drăgan când s-a referit la primele sale realizări muzicale, subliniind că Dumnezeu a înzestrat-o cu acest dar, potrivit jurnaliștilor de la everydayjournalism.md.

Artista a mai mărturisit că încă de la începutul carierei sale și-a jurat că va purta pe scenă doar negru, pentru că a debutat într-o rochie neagră, pe care, după cum spune artista, au tot încercat nemții să i-o ia când urca pe scenele din Germania. Dida Drăgan a mai povestit în cadrul interviului oferit anul trecut peste Prut despre turneele sale în Japonia, Israel, Rusia, ceea ce era o raritate în perioada lui Nicolae Ceaușescu.

Dida Drăgan – premii și distincții

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit la 10 decembrie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria B – Muzică, pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești.

Pe 21 august 2014, Didei Drăgan i-a fost conferit titlul onorific de “Artist al Poporului” în Republica Moldova. Cel care a decorat-o a fost fostul președinte Nicolae Timofti. Decretul prezidențial care motivează acordarea distincției precizează: “în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite faţă de stat, pentru muncă îndelungată şi prodigioasă în domeniile respective de activitate şi înaltă măiestrie profesională, relatează timpromanesc.ro.

Fostul președinte al Republicii Moldova Nicolae Timofti și Dida Drăgan. Sursa foto: timpromanesc.ro

Dida Drăgan – biografie

Dida Drăgan, pe numele din buletin Didina Alexandra Drăgan, s-a născut pe 14 septembrie 1946 în localitatea Jugureni din județul Dâmbovița. Ea a absolvit Școala Populară de Artă, clasa Florica Orăscu și face parte din generația veche a muzicii din România. Talentata artistă a obținut premiul I la  concursul de interpretare București ’71cu piesa Vechiul pian de Vasile V. Vasilache. Acesta nu e singurul premiu câștigat în timpul carierei sale muzicale. Ea are un fiu: Florin Ochescu.

În trecut, Dida Drăgan a susținut turnee în Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria, URSS, Belgia, Danemarca, Japonia. La Tokyo este finalistă la Festivalul Internațional al Cântecului din capitala Japoniei cu piesa Sămânța nemuririi” de Radu Șerban. De-a lungul carierei sale, cântăreața a lansat mai multe albume, printre care se numără: “Dida Drăgan” (1984), “Deschideți Poarta Soarelui!” (1987), “O lacrimă de stea” (1997), “Pentru buni și pentru răi” (2001) și “Mi-e dor de ochii tăi” (2002).