Dică îndeamnă la prudență în cazul lui Moruțan: „Nu trebuie să-l facem de sute de milioane!”
Antrenorul principal al FCSB, Nicolae Dică, a declarat că Olimpiu Moruțan, trebuie să rămână cu picioarele pe pământ după debutul pe care l-a avut în tricoul roș-albastru.
Dică crede că nu ar trebui să se pună o presiunea prea mare pe umerii fostului mijlocaș al FC Botoșani.
„De când a venit la noi, arată mult mai bine decât în ultima perioadă de la Botoşani, dar nu trebuie să-l facem de sute de milioane. Trebuie să-l lăsăm, pentru că e un copil modest, care munceşte foarte mult şi are multe calităţi. Să aibă încredere în el, pentru că la Steaua a ajuns după ce a arătat aceste calităţi, pe care acum trebuie să le dezvolte. E la început, are 19 ani şi trebuie să muncească în continuare, să-şi vadă de joc şi sigur va ajunge un jucător de mare valoare”, a declarat Nicolae Dică, antrenorul principal al FCSB.
Reacția tehnicianului vine la puțin timp după ce Gigi Becali, finanțatorul FCSB l-a comparat pe Olimpiu Moruțan cu starul fotbalului mondial Lionel Messi.
Becali a spus că argentinianul nu era atât de taalentat la 19 ani cum este Olimpiu Moruțan și este convins că a dat lovitura mizând pe puștiul minune pe care l-a transferat pentru 700 mii de euro de la FC Botoșani.
„Moruţan are 19 ani. Chiar dacă greşeşte, nu poţi să-i spui nimic. El a greşit la meciul cu Dinamo, nu trebuie să-i paseze lui Momcilovic. Dar nu pot să-l critic. Nici Messi nu era atât de tare la 19 ani. Aleargă 12 kilometri la fiecare meci. A slăbit cinci kilograme de când a venit la Steaua. El o să fie mare, mare pe la 22 de ani”, a declarat Gigi Becali.