Dică absolvit de vină pentru eșecul din Oltenia »» Gigi Becali: „Eu sunt vinovat!”
După ce Nicolae Dică a răbufnit după meciul pierdut la Craiova cu scorul de 2-1 și a spus că „dacă voi avea o libertate mai mare, cred că voi reuși să fac mai multe lururi”, Gigi Becali, finanțatorul FCSB a recunsocut implicarea în tactica echipei.
Patronul FCSB și-a asumat eșecul și a spus că Nicolae Dică nu are nicio vină pentru faptul că roș-albaștrii au pierdut cu oltenii după 6 ani.
„Să spun adevărul. Niciodată nu mă supăr când cineva spune adevărul. Dică a spus adevărul. Cum adică? Păi eu pedepsesc pe cineva că spune adevărul? Are omul dreptate, nu e lăsat de mine și de aia face ce face, poate mai puțin, poate mai mult. Așa cred eu. E adevărat că probabil nu a fost lăsat să facă cum voia el. Dică nu are nicio vină. Și atunci cum să-l dau eu afară? Eu sunt vinovat. Dacă el alege să plece, să plece. Nici eu nu vreau, se alege praful. Dică nu e vinovat și nu îl dau afară. Îmi reproșez eșecul acesta. Nu e vinovat Dică. Sunt vinovat eu, ce vreți?”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.
În duelul de pe „Ion Oblemenco” echipa lui Nicolae Dică a început mai bine, și a reușit să deschidă scorul în minutul 8, prin autogolul lui Kelic. În partea secundă, oltenii au reușit minunea. Bosniacul Elvir Koljic a egalat pentru Craiova la câteva minute de la reluarea partidei în timp ce elvețianul Matteo Fedele a marcat cu un şut din afara careului (min. 72).
Universitatea Craiova a câştigat după 16 ani în fața roș-albaștrilor și cu cele trei puncte a urcat pe locul 5 în Liga I având 19 puncte, la fel ca și Sepsi și Viitorul, dar cu un golaveraj superior.