„Putem să comparăm vreodată cu cine am jucat noi, cu cine au jucat ei? Am jucat cu Rapid Viena, o echipă cu un buget de 30 de milioane de euro, de 3 ori mai mare decât al nostru! Ei au jucat cu o echipă din Luxemburg. Nu e problema mea, nu vreau eu să comentez ce se întâmplă la CFR Cluj. Pe mine mă interesează ce se întâmplă la mine la echipă. Suntem pe primul loc în campionat și avem obiectiv câștigarea campionatului. Trebuie să trecem peste acest moment mai dificil. Trebuie să muncim în continuare, să fim uniți, să avem la fiecare joc aceeași atitudine pe care am avut-o în acest meci și cu siguranță ne putem îndeplini obiectivul. Am încredere în jucătorii pe care îi antrenez și cred că putem să câștigăm campionatul”, a declarat Nicolae Dică, antrenorul principal al FCSB.
FCSB a ratat calificarea în grupele Ligii Europa, deşi a câştigat cu 2-1 meciul retur cu Rapid Viena. În tur, FCSB a pierdut cu 3-1.
Golurile au fost marcate de Gnohere în minutul 12 şi Roman în minutul 45+2 pentru FCSB, respectiv Sonnleitner în minutul 63, pentru Rapid Viena.
Chiar dacă a câştigat cu 2-1, FCSB ratează grupele Ligii Europa şi cele 10 milioane de euro. Cu scorul general de 4-3, Rapid Viena s-a calificat în grupele Europa League și astăzi își va afla adversarii pe care îi va avea în această competiție.