Diana Șoșoacă a încălcat legea la alegeri! Și-a filmat buletinul de vot pe care a scris…

Publicat: 24/11/2024 | 13:23
Diana Ivanovici Șoșoacă, gest scandalos de 1 Decembrie. / Foto: Profimedia

Diana Șoșoacă a stârnit un nou val de controverse într-o secție de votare din București! Șefa partidului S.O.S și-a fotografiat și filmat buletinul de vot pe care a scris numele ei. Apoi, a postat imaginile în mediul online, alături de un mesaj dur. Ea a încălcat legea la alegerile prezidențiale 2024, iar Poliția a intrat pe fir. Iată întreaga filmare surprinsă chiar de ea!

Diana Șoșoacă a provocat un scandal de zile mari în secția de votare, la alegerile prezidențiale 2024. Președinta partidului S.O.S România și-a filmat buletinul de vot, apoi a postat imaginile pe internet. Aceasta și-a scris numele pe buletinul de vot și apoi le-a arătat tuturor. Și-a îndemnat simpatizanții să voteze „președintele interzis”, după ce ea a fost scoasă din cursa pentru Cotroceni.

„Dreptul la nesupunere civică! Dreptul fundamental al omului! Votați președintele interzis! Anulați sistemul! Anulați puterea sistemului! Bravo dragi români! Aceasta este atitudinea adevărată atunci când sistemul instaurează dictatura”, a scris Diana Șoșoacă, pe Facebook.

CITEȘTE ȘI: Alegerile care au făcut ISTORIE în România. De atunci, niciun alt candidat la prezidențiale nu a mai reușit așa performanță

CITEȘTE ȘI: LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot a românilor, din oră în oră

Ce a transmis Diana Șoșoacă după ce a ieșit din secția de votare

După ce le-a arătat tuturor ce a votat, Diana Șoșoacă a transmis că i se pare inacceptabil să existe un vot secret. Aceasta consideră că votul trebuie să fie secret doar dacă așa își dorește cel care votează.

„Pentru prima dată în istorie, votul a fost filmat, pentru că mi se pare inacceptabil să mai avem vot secret. E secret dacă vreau eu. Ei n-au dreptul să-mi arate votul, dar eu am dreptul să-mi arăt votul meu, exact cum am făcut și în Parlamentul României, unde eu, Dumitru Coarnă, Ciprian, Ciubuc, am fost singurii care ne-am arătat votul.

Pentru că oamenii ne-au votat ca să știe ce votăm, nu ca să ne ascundem votul. La prezidențiale, la alegeri, cine vrea să-și facă votul public. Este cea mai mare mizerie din partea sistemului să interzici să-ți faci votul public. E votul meu, e proprietatea mea, e alegerea mea, e opinia mea”, a ținut să spună Șoșoacă, la ieșirea din secția de votare.

Poliția Capitalei a intrat pe fir și a anunțat că face cercetări în acest caz. Legea arată că pentru alegerea Președintelui României este interzisă continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale.

„Astăzi, 24 noiembrie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 6 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, o femeie, europarlamentar, ar fi realizat un clip video, în interiorul cabinei de votare.

Verificările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 6 Poliție, pentru posibila încălcare a normelor art. 55 lit. m) raportat la art 56 alin. (1 ) din Legea nr. 370/2004, privind fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot și în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, a transmis Poliția Capitalei, într-un comunicat.

This browser does not support the video element.