Diana, fiica lui Adrian Enache, a vorbit într-o emisiune tv despre eliberarea celui care, în urmă cu patru ani, a agresat-o în scara blocului. În anul 2014, fata a fost atacată chiar în scara blocului unde locuia, iar agresorul a înjunghiat-o și a vrut să o violeze.
Ali Kanaan, libanezul care a atacat-o pe Diana Enache, a fost condamnat în la închisoare. Însă, în luna septembrie a acestui an, Diana Enache a aflat că acesta a fost eliberat din închisoare.
„În momentul de faţă, mi-e frică. Nu pot să pozez într-o femeie de fier. Mi-e frică de o răzbunare atât timp cât ştiu cu câtă sete m-a înjunghiat şi voia să mă omoare. Atunci am avut forţa necesară de a-l învinge. Îmi era frică ca acum să nu-şi dorească răzbunarea. Nu vreau să trăiesc aşa. Cuvintele sunt de prisos. Fapta a fost făcută. Era logic că la un moment dat va ieşi şi-mi era frică de momentul aceasta”, a declarat Diana Enache, potrivit spynews.ro.
„Eu m-am gândit foarte mult şi am luat toate măsurile de precauţie şi sunt liniştit. Oricum şi-a distrus toată viaţa. L-au părăsit şi copiii şi soţia. Eu îi cer lui Dumnezeu să-mi dea forţa să mă stăpânesc. Mie îmi place dreptatea, adevărul şi valoarea. Sunt foarte puternic. Orice îmi pun în cap, reuşesc. Mi-aş dori să intru în sufletul lui să văd ce l-a îndemnat să facă aşa ceva”, a completat cântărețul Adrian Enache.
CITEȘTE ȘI: BREAKING NEWS. AGRESORUL FIICEI LUI ADRIAN ENACHE A FOST ELIBERAT!