Diana Dumitrescu, o mămică norocoasă! Cât de bine arată vedeta în a opta lună de sarcină
Diana Dumitrescu este o mămică împlinită! Vedeta urmează să devină mamă pentru prima dată şi va aduce pe lume la finalul lunii septembrie un băieţel.
Diana Dumitrescu arată demențial în costum de baie, chiar dacă mai are doar o lună până o să nască. Actrița s-a fotografiat în costum de baie, iar aprecierile din partea fanilor nu au încetat să apară.
„Dacă mi-ar fi spus cineva acum un an că voi fi așa, însărcinată, nu aș fi crezut! Sunt fericită! Sunt foarte fericită! Pentru mine, copilul pe care îl port în pântec este o adevarată minune, pe care nu o mai așteptam. Sunt fericită, pentru că în sfârșit reușesc să îmi construiesc familia mult dorită. Nu sunt perfectă și nu e perfect. Nu avem relația perfectă, dar tocmai aceste imperfecțiuni ne aduc fericirea, iubirea și căldura de care avem nevoie în viețile noastre.
Muncim mult pentru a menține această fericire. Nu este continuă, ca orice familie/cuplu trecem prin „ups & downs” dar până acum, toate aceste bariere pe care le-am întâmpinat de-a lungul relației, ne-au apropiat mai tare, ne-au întărit relația și ne-au făcut mai puternici. Îi mulțumesc în fiecare zi lui Dumnezeu pentru traiectoria pe care a luat-o viața mea”, a scris Diana Dumitrescu pe pagina sa de Instagram.
Diana Dumitrescu, formă fizică de invidiat în a opta lună de sarcină
Actrița este pregătită pentru momentul în care o să își țină copilul în brațe şi spune că nu-şi face griji în privinţa kilogramelor acumulate.
„Nu sunt slabă, am purtat rochii largi în sarcină. Am avut noroc. Nu m-am abţinut de la mâncare. Am avut trei mese pe zi. Aşa a fost să fie la mine. Acum urmează cele două luni, care din câte am înţeles de la toate mămicile care îmi sunt prietene, au spus că stai să vezi cum în două luni începi să te umfli. Probabil până voi naşte voi fi şi eu mult mai mare decât sunt acum. Îmi doresc să nu iau mai mult de 15 kilograme. Până acum am luat 12 kilograme. Nu o să fiu drastică, chiar nu vreau să fiu drastică. Sper să am lapte ca să-mi pot alăpta copilul. Voi mânca sănătos şi nu voi ţine diete atât timp cât va fi nevoie pentru el şi pentru sănătatea lui, apoi mă voi gândi la el. O să mă gândesc la mine atunci când cred eu că este cazul” , a dezvăluit Diana Dumitrescu pentru Revista VIVA!.