Diana de la ”Insula iubirii” s-a dat de gol în faţa prietenilor. Bruneta a dezvăluit ce s-a întâmplat între ea şi Andy, după ce s-au întors din Thailanda.
Diana de la ”Insula iubirii” nu încetează cu ironiile la adresa fostului ei iubit, Ben. Bruneta a postat pe o reţea de socializare un citat ironic despre despărţire, care a stârnit diverse reacţii din partea prietenilor virtuali.
La un moment dat, o tânără mai îndrăzneaţă i-a spus că-i păcat că povestea de dragoste dintre ea şi Andy nu a continuat şi după ce s-au întors de pe ”Insula iubirii”: ”Eşti tare!!! Îmi place maxim de voi!! Dar cred că nu ai rămas cu Andy… din păcate!”.
”Ce te face sa crezi asta?”, a replicat sec Diana, apărând parcă povestea de dragoste dintre ea şi bărbatul care i-a furat inima în Thailanda şi a făcut-o să-l dea uitării pe Ben.