Diana de la “Insula Iubirii” l-a părăsit pe Ben pentru o relaţie cu Andy. Bruneta nu este, însă, deloc mulţumită de modul în care decurge relaţia cu ispita masculină. O deranjează enorm faptul că tânărul nu a făcut sex cu ea în cadrul dream-date-ului.
„Andy nu are niciun sentiment, nimic. Am petrecut noaptea ca doi prieteni. Am dormit separat, fiecare în colţul lui. A fost foarte rece, foarte distant. Nu ştiu ce are el în cap, dar nu prea îmi convine”, a spus Diana.
Diana a devenit cunoscută în showbiz după ce a susţinut că a avut o relaţie cu Liviu Vârciu. Artistul neagă, însă, că ar cunoaşte-o pe brunetă şi o acuză că vrea să-şi facă publicitate pe spatele lui.