Au trecut aproape opt luni de când Gabi Stângău s-a stins din viață. Violonistul și-a găsit sfârșitul într-un accident de ATV. Deși lunile s-au scurs, Diana Berințan, cea care i-a fost soție, pare că încă nu poate depăși momentul tragic. Recent, cei doi ar fi împlinit doi ani de când și-au unit destinele în mod oficial, iar văduva a mers la mormântul acestuia și a transmis un mesaj plin de durere în mediul online.
În urmă cu opt luni, Gabi Stângău, un celebru violonist din Maramureș, a murit la vârsta de doar 32 de ani. Artistul și-a găsit sfârșitul după ce a pierdut controlul ATV-ului pe care îl conducea. Acesta a pătruns într-un șanț și s-a oprit în gardul metalic al unui imobil. Tragedia a adus multă durere atât în sufletul soției sale, care nici acum nu poate trece peste cele întâmplate.
De când Gabi Stângău s-a stins din viață, văduva acestuia face constant drumuri la cimitir și nu poate uita de cel care i-a fost soț. Tragedia a lovit-o din plin, mai ales pentru că aceștia aveau numeroase planuri de viitor. Recent, cei doi ar fi împlinit doi ani de când și-au unit destinele în mod oficial, iar cu această ocazie Diana Berințan a mers, din nou, la cimitir.
În ziua în care ar fi trebuit să sărbătorească alături de soțul său, Diana Berințan a mers, din nou, la cimitir. Aceasta a vărsat lacrimi amare și a transmis un mesaj emoționat în mediul online, pe care l-a însoțit de mai multe fotografii de cuplu, de la marele eveniment.
„Azi se împlinesc doi ani de la nunta noastră, iubirea mea Gabi Stângău. Te iubesc”, este mesajul postat de Diana Berințan, pe Facebook.
De asemenea, în aceeași zi, Diana Berințan a primit un mesaj special de pe lumea de dincolo de la soțul ei. Mai exact, fix când a ajuns la cimitir pe oglinda de la mașină s-a așezat un fluture. Tradiția spune că atunci când un fluture îți atrage atenția sau se așează pe tine este un semn de bine primit de la cineva apropiat care a murit.
„Ești cu mine mereu! Răspunsul lui nu a încetat să apară la fraza scrisă de mine în story-ul anterior: «Ești cu mine mereu». Gabi Stângău, m-ai făcut să zâmbesc”, mai scria văduva lui Gabi Stângău, în mediul online.