Concurenţii celor două echipe de la “Exatlon” România, “Faimoşii” şi “Războinicii”, îşi vor uni forţele în această seară, de la 19:45, în cel de-al treilea tur al meciului internaţional, în duelul cu reprezenţantii “Exatlon” Mexic.
Mai dornici ca oricând să îşi ia revanşa, după ce au pierdut la doar un punct diferenţa în turul anterior, membrii “Exatlon” România sunt însetaţi de victorie. Diana Belbiţa, luptătoarea profesionistă de MMA, le transmite un mesaj ferm adversarilor, mizând pe experienţa câştigată în săptămânile de pregătire, de când se află în Republica Dominicană.
“Au venit prima dată şi ne-au bătut! Am înţeles, au avut experienţă faţă de noi. Au venit a doua oară şi ne-au bătut, la diferenţă de un punct. Ok, au avut noroc! A treia oara, jocul s-a încheiat! Luptăm, nu ne mai jucăm!”, a spus Diana Belbiţa, supranumită “Prinţesa Războinică”.