DIAN FOSSEY, sarbatorita de GOOGLE printr-un DOODLE special, la 82 de ani de la nasterea cercetatoarei americane

De: Cancan
Publicat: 16/01/2014 | 13:14

DIAN FOSSEY a studiat gorilele dintr-o regiune muntoasă din Rwanda, fiind încurajată iniţial de renumitul antropolog Louis Leakey.

Cartea ei, „Gorillas in the Mist”, apărută în 1983, combină cercetările ei ştiinţifice despre gorilele de munte din rezervaţia Karisoke Research Center cu detalii din viaţa ei de zi cu zi.

Considerată cel mai important expert din lume în studiul primatelor, Dian Fossey, alături de Jane Goodall şi Birute Galdikas, erau supranumite „Trimates”, alcătuind un grup de trei cercetătoare proeminente în studiul primatelor (Fossey în studiul gorilelor, Goodall în studiul cimpanzeilor şi Galdikas în studiul urangutanilor), trimise de Louis Leakey pentru a studia maimuţele antropoide în habitatul natural al acestora.

DIAN FOSSEY a fost asasinată în 1985, însă cazul nu a fost niciodată rezolvat.

Cartea ei a fost adaptată de studiourile Universal într-un film intitulat „Printre Gorile/ Gorillas in the Mist”, lansat în 1988, cu Sigourney Weaver în rolul principal.

Acest film a primit cinci nominalizări la premiile Oscar şi trei nominalizări la Globurile de Aur. Pentru rolul din „Gorillas in the Mist”, Seagourney Weaver a fost recompensată cu Globul de Aur la categoria „cea mai bună actriţă într-un film-dramă”.

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

G.C.