"Din pat în pat" e rubrica fără perdea, despre sex, ce găseşte rezolvare tuturor dilemelor cititorilor CANCAN.ro. Psihologul Jaqueline a acceptat să stea de vorbă şi să ofere sfaturi în legătură cu cele mai intime probleme.
Bună, Jaqueline! Sunt S., din Bucureşti şi am o dilemă pe care nu o pot rezolva… Fac videochat, dar acum am de ales între iubit şi bani, însă mai întâi să explic clar situaţia cu totul. Am venit în Bucureşti în 2009, atunci când am început studiile la facultate. Părinţii mei au o situaţie financiară dificilă, iar eu nu reuşeam să găsesc un job care să îmi asigure venitul necesar, aşa că am început să fac videochat. Nu implică şi dezbrăcarea, sunt specializată pe partea de fetişuri, mă deghizez constant în tot felul pe personaje dorite de clienţi, iar compania este una perfect legală, cu contract de muncă şi tot ce e nevoie. Însă, de aproximativ 5 luni am cunoscut un băiat, ne înţelegem extrem de bine, chiar dacă el nu are un job foarte bine plătit, împărţim tot ce avem. Problema este că el crede că eu am un loc de muncă normal, pentru că mi-a fost teamă să îi spun ce fac de fapt. Aş renunţa la slujbă, dar banii pe care îi câştig îmi permite să-mi ajut părinţii, dar şi să ne permitem noi mici răsfăţuri, în cuplu. Nu ştiu dacă să îi spun sau nu adevărul, pentru că nu vreau să îl pierd…
Bună, S.! Mă bucur că mi-ai scris şi să ştii că nu eşti singura în această situaţie, din păcate. Mă bucur totuşi să aud că firma pentru care lucrezi este una legală, care îţi respectă drepturile. Cred că nu este bine să amâni mai mult de atât momentul adevărului. Oricât de frică ţi-ar fi, este bine să o faci acum, mai târziu el s-ar putea simţi mult mai rău când află decât acum, se va simţi minţit şi trădat. Cere-i să te lase să îi explici totul în detaliu, apoi, dacă te roagă să alegi între el şi slujbă, această alegere va depinde doar de tine şi nu o poate lua nimeni în locul tău. Sper din suflet să fie bine, multă baftă!