Poliția Română a găsit un mod inedit prin care să-i încurajeze pe șoferi să utilizeze dispozitivul handsfree atunci când se află în trafic. Pe contul personalul de Facebook al instituției a fost postat un dialog aparte între o polițistă și un șofer.
“Convorbire aseară între o polițistă și un șofer:
– Bună seara!
– Sărut mâna!
– Vă sun în legătură cu anunțul de vânzare a mașinii pe care îl aveți pe lunetă. Dispozitiv handsfree aveți?
– Păi, eu vând mașina, nu telefonul. Dar de ce vă interesează?
– Sunt în mașina de poliție aflată în spatele dumneavoastră. Voiam să mă asigur că telefonul este folosit corect.
– Din fericire am! Sigur nu este o glumă?…mă simt ca într-un banc.
– Nu este o glumă. Vă mulțumim că folosiți corect telefonul în timpul condusului!
– Stați puțin, dar dumneavoastră aveți dispozitiv? Că nu îmi dau seama…
– Mie nu îmi trebuie!
– Păi, legea nu e pentru toată lumea, doamnă polițist?
– Ba da, dar eu stau în dreapta. Colegul meu conduce!
Concluzii:
Vă dorim o zi frumoasă!
P.S. Fotografia este făcută cu mașina în staționare. De aceea nu se vede centura de siguranță”, este mesajul postat de Ministerul Afacerilor Interne pe Facebook.