Diagnosticul crunt pe care l-a primit Jador din partea medicilor. „Cum să-i spun eu mamei”
Veste cruntă pentru Jador! Artistul a primit un diagnostic dur din partea medicilor. Cu ce probleme de sănătate se confruntă fostul concurent de la Survivor All Stars?
Jador a trăit un eveniment șocant în urmă cu câteva luni. Manelistul a făcut public faptul că va fi nevoit să renunțe la cariera sa din cauza unor probleme grave de sănătate. Chiar dacă a postat mai multe imagini de pe patul de spital în aceeași perioadă, artistul nu a dezvăluit până acum natura exactă a diagnosticului său.
Chiar dacă a traversat o perioadă dificilă în care a considerat să renunțe la cariera sa în industria muzicală, lucrurile s-au stabilizat pentru Jador. Cu toate acestea, la podcast-ul moderat de Bursucu, artistul a dezvăluit cât de serioasă a fost cu adevărat situația sa.
Citește și: JADOR ȘI OANA CIOCAN, PREGĂTIȚI SĂ FIE PĂRINȚI! AU ALES DEJA ȘI NUMELE COPIILOR: ”VREAU CEL PUȚIN 7”
Jador a primit un diagnostic crunt din parte medicilor. „Cum să mor?”
Conform spuselor sale, cu câteva luni în urmă, medicii i-au spus că au descoperit un polip care ar putea fi cancerigen. Vestea a fost extrem de șocantă pentru Jador, având în vedere că și părinții săi s-au confruntat în trecut cu această boală nemiloasă.
Însă, după o săptămână de spitalizare și alte investigații medicale, manelistul a primit-o veste cutremurătoare: boala nu s-a dezvoltat și polipul reprezintă pericolul de a se îmbolnăvi de cancer.
„ Ori că e gena, ori nu știu, dar mulți din familia mea au avut cancer și m-am speriat foarte tare, am zis că e gata. E un sentiment foarte neplăcut, te ia prin surprindere. „Poți să mori”, cum să mor? Eu merg la sală, mănânc sănătos. „Păi da, dar e posibil să te duci”. Am căzut jos, eram în Italia. Mi-a zis că am o problemă, nici nu vreau să mai spun, să-mi amintesc.
M-au ținut cam o săptămână în spital, mi-au zis că trebuie să mă opereze. Mă gândeam că nu am cum să am ceva. După toată experiența asta am aflat că polipul respectiv e doar un polip, nu era cancer. E operabil, e ok, dar e acolo. Medicii mi-au spus cu certitudine că dacă părinți mei au avut cancer, am șanse sigure să am, mai ales că era în aceeași zonă ”, a povestit Jador, la „Un Podcast misto by Bursucu”.
Chiar dacă la momentul respectiv au apărut mai multe informații despre starea de sănătate în mass-media, Jador a mărturisit că nu a avut curajul să le dezvăluie adevărul părinților săi. El a preferat să nu îi îngrijoreze pe tatăl și pe mama sa, astfel că le-a spus că totul ar fi fost, de fapt, o tactică de marketing.
„Părinților mei nici nu le-am spus adevărul, lor le-am spus că este ceva de marketing. Cum să-i spun eu mamei că e posibil să mor? Murea înaintea mea. Nimeni nu știe, sora mea știa, atât. Eu dacă îi spun mamei ceva, moare”, a mai dezvăluit Jador.