Diabolicul plan din cabinetul Șefei OMV, orchestrat de Mama OMV. Operațiunea “secretara + nepotu’”

Publicat: 27/02/2023 | 23:40

Luni noapte, CANCAN.RO a publicat imagini exclusive cu șefa OMV Petrom, Christina Verchere, probabil salariata cea mai bine plătită din România. Cea care zilele trecute a primit un nou mandat de patru ani la conducerea companiei.

Azi, vom scrie despre un plan diabolic 👹😁, care s-a urzit în interiorul firmei-mamut cu acționariat austriac majoritar. Luați-vă o cutie de popcorn și urmăriți telenovela!

Mariana Gheorghe, fosta șefă a OMV Petrom, vrea să-și păstreze influența în companie unde statul român este minoritar și, pentru aceasta, joacă tare și atentează la cel mai apropiat colaborator al actualei șefe OMV, o tipă mai tânără și extrem de frumoasă. Este vorba despre Iulia Ionescu, actuala secretară a șefei, dar și fosta secretară a “periculoasei” Mariana Gheorghe care nu-și vede de pensie și face jocuri.

Doamna Gheorghe e top mondial, ce i-a trecut prin minte? Să o combine pe secretara ei cu nepotul preferat, din Timișoara. A vazut că fata e soldat disciplinat – nepotul singur și uite socoteala!

(VEZI AICI: ȘOFERICĂ A LĂSAT-O PE SUPER-ȘEFA SĂ AȘTEPTE ZGRIBULITĂ-N FRIG!)

CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, diabolicul 👹😂 plan pus la cale. Miza, ce-i drept, este enormă. Avem toate detaliile!

Mariana Gheorghe a fost CEO al OMV Petrom în perioada 15 iunie 2006 – 30 aprilie 2018. A fost înlocuită cu Christina Verchere, care zilele trecute a primit un nou mandat de patru ani la conducerea companiei, în funcțiile de Director General Executiv și Președinte al Directoratului. Din salariu și bonusuri, aceasta încasează peste 1.5 milioane de euro anual.

Iulia Ionescu, secretară la OMV și destinul nepoțelului

În weekend, CANCAN.RO v-a prezentat inimaginabilul program al șefei OMV într-o banală zi lucrătoare. Ca să sintetizăm: conferință la un eveniment – acasă – vizită salon de înfrumusețare – relaxare la Ateneul Român (POVESTEA + IMAGINI EXCLUSIVE AICI). Tot să fii cel mai bine plătit salariat din România. Felicitări! Lângă Christina Verchere s-a aflat la ZF Power Summit, cât și la recitalul susținut de pianistul Nicon Mladin, prietena ei, PR-ul Ramona Zamfirescu.

Christina Verchere (dreapta) și prietena ei pleacă de la hotelul Marriott, unde au luat parte la ZF Power Summit (SURSA FOTO: CANCAN.RO)

A lucrat cu Mariana Gheorghe, fosta șefă a companiei

Reporterii site-ului nr. 1 din România au “săpat” și au aflat că Iulia Ionescu nu este deloc străină nici pentru Mariana Gheorghe, căreia i-a fost asistentă. Deci blondina noastră e bine “înfiptă” în companie. Ca să glumin, șefii pleacă, ea rămâne 😊. Tinerică, frumușică, atentă și cu o memorie aparte și, clar, cu un salariu consistent, mâna dreaptă a Christinei Verchere ar trebui să aibă un partener pe măsură. A și găsit o țintă, doar că bărbatul, celebru și intim în cercurile liberale bănățene, nu ar vrea, pentru moment, să-și asume o relație complexă.

Plăcută (din interes?) de mama soacră

CANCAN.RO a aflat și cine este tânărul care i-a căzut cu tronc secretarei Christinei Verchere. Acesta se numește Ovidiu Vasian și este nimeni altul decât nepotul preferat al Marianei Gheorghe, ex-CEO-ul companiei. Potrivit unor surse, cea care insistă pentru o poveste de dragoste între doi este chiar fosta șefă a OMV, care, astfel, speră să-și păstreze influența în companie. Pentru moment, tinerii doar ies împreună.

(NU RATA: CEL MAI BINE PLĂTIT ANGAJAT DIN ROMÂNIA A STRÂNS LA UN LOC MILIARDARII LUMII. A DAT CEL MAI TARE PARTY DE PE PLANETĂ PE PLAJA LUI PRIVATĂ…S-A COMANDAT ŞI ARMAND DE BRIGNAC METHUSELAH MIDAS DE 120.000 €/STICLA!)

Și Christina Verchere e singură

Ovi de la Timișoara, așa cum este cunoscut în rândul prietenilor, conduce un Range Rover, model mai vechi, și este asociat cu Joshua Castellano – legendarul Rege al vieții de noapte dar și cu fiul acestuia, Vincent Castellano, în domeniul HoReCa. Ovi deține câte jumătate din firmele Ciko Lounge și Ciko Fun, în care Joshua și Vincent au cealaltă parte din acțiuni.

Ovidiu Vasian, asociat cu Joshua Castellano (SURSA FOTO: FACEBOOK)

Râmâne acum de văzut dacă tânărul va ceda presiunilor și se va trece la nivelul următor în relația cu fosta angajată a mătușii sale. Fiindcă ar fi și păcat să nu se lege nimic între doi tineri frumoși și fără obligații.

Altfel, în încheiere, ținem să vă dezvăluim că inclusiv Christina Verchere este o femeie singură, la rândul ei fiind, poate, de ce nu, în căutarea unui suflet pereche. Banii n-aduc fericirea, nu-i așa? ☹️

Urmează să revenim zilele următoare cu noi detalii suculente. Diabolicul plan “secretara + nepotu’” stabilit de Mariana Gheorghe rămâne în picioare. Rămâneți cu noi!

This browser does not support the video element.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult