După ce suspiciunile DNA au început să prindă contur în cazul său, co-preşedintele demisionar al PNL Vasile Blaga face, fără voia lui, victime colaterale! Una dintre acestea este chiar fiica politicianului, Agathe Blaga, despre care sursele noastre susţin că ar fost luată la ochi de către anchetatori pentru superba proprietate pe care o deţine în apropiere de Bucureşti!
Încă de miercuri dimineaţă, informaţii din dosarul lui Blaga de la DNA au ”erupt” în presă. Audiat în prima fază ca martor al unui trafic de influenţă, politicianul a dobândit între timp calitatea de suspect şi a fost pus sub control judiciar, motiv pentru care a anunţat că îşi prezintă demisia din partid. ”Partidul Naţional Liberal apreciază că decizia domnului Vasile Blaga de a renunţa la funcţia de co-preşedinte demonstrează că a pus mai presus de propria carieră politică principiile de integritate asumate de PNL. În acelaşi timp, Partidul Naţional Liberal precizează faptul că Vasile Blaga l-a informat pe preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, că nu îşi va depune candidatura pentru un nou mandat de parlamentar”, a fost comunicatul pe care şefii partidului l-au dat publicităţii.
”Puşculiţele” lui Blaga
În timp ce procurorii au luat urma unor sume mari de bani care mergeau către vârful partidului pe filiera Gheorghe ”Pinalti” Ştefan – Vasile Blaga, o altă latură a anchetei vizează (cel puţin aşa afirmă sursele noastre de încredere) ”puşculiţele” Buldogului. Mai exact, informaţii nexclusive obţinute de reporterii CANCAN.ro indică faptul că procurorii caută să identifice unde şi în ce ar fi ”mascat” Blaga banii despre care se presupune că ar fi rezultat din faptele de trafic de influenţă.
În acest sens, DNA ar investiga (în paralel) şi sursa banilor cu care Agathe Blaga (căsătorită cu Ionuţ Rudeanu) şi-ar fi construit un palat la Buftea. Siteul nr. 1, CANCAN.ro vă prezintă în premieră acum imagini cu domeniul fabulos al fiicei ”Buldogului”, o proprietate ca o ”navetă spaţială” situată pe malul Lacului. Despre Agathe, au apărut de-a lungul vremii în presă informaţii că este angajata propriei companii, de fapt o firmă care oferă servicii medicale şi care a ”prins” mai multe contracte bănoase. Pe de altă parte, ginerele lui Blaga, Ionuţ Rudeanu, are şi el (implicit şi Agathe) o companie de pază care a jonglat cu bani publici.
Rămâi pe CANCAN.ro ca să afli detalii noi despre ancheta care îl vizează pe Vasile Blaga!
Adrian Nicolae