Lili Sandu (43 de ani) a făcut o serie de mărturisiri în cadrul unui podcast. Actrița a dezvăluit de ce s-a aflat la un pas să se despartă de partenerul său de viață, Silviu Țolu.
Deși există o diferență de vârstă de 12 ani între ei, dragostea îi ține unul lângă altul. În cadrul unui podcast, Lili Sandu a făcut o serie de mărturisiri despre relația sa cu Silviu Țolu. Cei doi formează un cuplu de mai bine de zece ani și au, împreună, un fiu. De-a lungul timpului, însă, au existat și momente mai puțin plăcute în viața conjugală. De exemplu, artista mărturisește faptul că, după ce a născut, în primul an s-a confruntat cu emoții puternice. Atunci, Lili Sandu a pus pe primul loc copilul și a neglijat relația cu partenerul de viață. Iar, în urma acestui fapt, cei doi au fost la un pas să se separe.
„Dispoziția mea scăzuse foarte mult pentru relație. Pentru că era normal, epuizată fizic, psihic. El, ușor retras, tocmai pentru a nu mă deranja cumva pe mine în tot ceea ce se întâmplă. Văzându-mă că sunt obosită, își căuta alte lucruri de făcut. Dar, cu mintea de acum, mi-am dat seama că am ajuns într-un punct în care chiar trebuia să vorbim despre asta pentru că atracția fizică și din toate punctele de vedere începea să se ducă, să se diminueze”, a mărturisit Lili Sandu.
Vezi și LILI SANDU, DEZVĂLUIRI NEAȘTEPTATE DESPRE PRIMUL AN DE MATERNITATE. VEDETA S-A REFUGIAT ÎN ALCOOL
De asemenea, actrița a continuat seria mărturisirilor, în cadrul podcastului „La Măruță”: ”Să știi că am auzit că primul an de maternitate este foarte important, atunci se produce ruptura în cuplu. Chiar dacă mai există iubire, nu mai există posibilitatea de a comunica pentru că nu aveam timp pentru noi”.
Sursă foto: Instagram