Puya și soția lui, Melinda, participă în cadrul emisiunii „America Express” de la Antena 1. În timpul unei probe, artistul și-a deschis sufletul și a dezvăluit una dintrele cele mai negre perioade din viața sa. Este vorba despre fratele lui care a murit. Iată declarațiile mai jos, în articol.
„America Express” este, cu adevărat, o provocare pentru toți concurenții. Nu doar că li se vor testa limitele, ci vor avea parte și de o experiență socio-culturală vastă pe „Drumul Aurului”. Au de înfruntat probe dificile și vor trebui să dovedească faptul că pot face față provocărilor. În prima ediție a show-ului de la Antena 1, concurenții au avut parte de o probă cu nuanțe spirituale. Au participat la un ritual șamanic și au fost rugați să noteze pe o foaie trei dintre cele mai mari temeri ale lor.
Melinda și Dragoș Gărdescu (Puya) participă la „America Express”. În cadrul probei amintite anterior, artistul a notat una dintre cele mai mari temeri pe care le are, și anume frica de a nu uita să ajungă acasă, la cei dragi.
Familia lui Puya a trecut prin momente grele. În anul 2012, Alexandru a fost găsit fără suflare în locuința lui din Italia. Lucra la un service auto. Colegii de muncă au alertat poliția, pentru că au sesizat că bărbatul nu mai ajungea la muncă.
„Frica să nu uit să ajung acasă. Să nu pățească copiii ceva, la asta mă gândesc, aici, noi am avut și un frate care a murit și tot timpul mi s-a părut foarte dur pentru mama și pentru tata să treacă prin așa ceva și am frica asta. Am avut în familie un frate care a murit și tot timpul mi s-a părut aproape imposibil să treci peste chestia asta, dar sper să nu se întâmple nimic”, a dezvăluit Puya, în timpul emisiunii.
„El era în Italia, lucra acolo și la un moment dat m-a sunat cineva și mi-a zis că fratele meu nu mai e. Ăla a fost un moment de răscruce, mi-am dat seama că toată alergătura cu spectacolele nu merită. Uneori suna și nu puteam să îi răspund, mi-a părut foarte rău de momentele pe care le-am pierdut. Putea avea probleme și nu avea cui să i le spună”, mărturisea artistul despre moartea fratelui său.
Sursă foto: captură video YouTube