Imagini super-exclusive realizate de paparazzi: DON NIC şi MIRCEA GEOANĂ, ”celulă de criză” cu soţiile imediat după dezvăluirile din CANCAN.ro!

De: Cancan
Publicat: 13/09/2016 | 00:00

Despre legăturile dintre Nicolae Voiculescu, mai cunoscut drept ”Don Nic”, şi Mircea Geoană v-am povestit într-unul dintre articolele trecute. Primul dintre cei doi este membru fondator al Institutului Aspen – România, institut condus de către Geoană. Aşa cum arătam la acel moment nu mai e un secret că reţeaua Aspen fondată în America în 1950 – şi din care face parte şi Aspen – România – e parte din ”Oculta Mondială”, o organizaţie care reuneşte cei mai puternici oameni din lume pe considerente economico-financiare.

Geoană şi Don Nic şi-au adus soţiile la întâlnirea de taină

Şi nu doar Nic şi Mircea Geoană sunt extrem de apropiaţi, ci şi soţiile lor. Mihaela Geoană a lucrat ca şi consultant pentru firma ”Alma Interior Concept”, firmă specializată în vânzarea de mobilă şi deţinută de… Gabriela Andra Voiculescu, soţia lui ”Don Nic”. Iată aşadar cum se închide cercul în acest anturaj select, care, duminică, preţ de două ore, a pus Sănătatea la cale, la un prânz în patru!

Prieteni de familie, Mircea Geoană şi Nic Voiculescu s-au întâlnit într-o ”celulă de criză”, alături de soţii

Tacâmurile de la masă (Da, nu vă miraţi!, şi tacâmurile au ochi şi urechi! 🙂 ) ne-au povestit că prânzul n-a fost deloc liniştit şi că dezvăluirile din CANCAN.ro (VEZI AICI o parte din ele) au fost subiectul principal de discuţie. Cert e că lui Don Nic nu i-a priit ce s-a ”consumat” la masă, iar mina afişată la ieşirea din restaurant e cea mai bună dovadă.

”Pionul” Panos Kanavos

Pe de altă parte, CANCAN.ro a descoperit că Don Nic (care are clienţi cei mai mari producători de medicamente de pe piaţă, deci are interese directe să tragă sforile în Ministerul Sănătăţii) şi-a mai ”plantat” un pion în minister, pe lângă nepotul său, Vlad Voiculescu. E vorba despre Panos Kanavos, un profesor de la ”London School Economics” (cunoştinţă veche de-a lui Don Nic) care, de curând, a încheiat un contract de consultanţă externă cu… (aţi ghicit!) ministerul condus de Vlad Voiculescu. Despre recrutarea de experţi străini în structurile M.S., renumerarea acestora sau aria în care vor activa, ministrul n-a pomenit până acum niciun cuvânt.

Sursele noastre susţin însă că Panos Kanavos este plătit de către Banca Mondială, iar domeniul în care a fost solicitat să emite expertize este exact cel care îl interesează pe Nic Voiculescu, respectiv domeniul exportului de medicamente şi al accesului pe listele de medicamente compensate!

În 2013, profesorul Panos Kanavos venea la Bucureşti ca invitat al lobbyistului Nic Voiculescu (FOTO MĂRTURIE SUS), iar acum a ”aterizat” în Ministerul Sănătăţii ca să-i sfătuiască pe nepotul lui Don Nic, Vlad Voiculescu, şi pe secretara de stat a acestuia, Ioana Ursu (FOTO JOS)

Scriam mai devreme, că profesorul Kanavos este cunoştinţă veche de-a lui Nic Voiculescu şi avem şi proba celor afirmate. În 2013, Kanavos a fost invitatul special al ”Bucharest Healthcare Forum”, organizat de… ”Aspen Institute” şi Link Resources(compania deţinută de Don Nic)! CANCAN.ro publică agenda evenimentului de atunci, cu Panos Kanavos invitat de seamă în panelul de discuţii moderat de însuşi Nic Voiculescu! Despre alte conexiuni, vom reveni însă.

Cine are informaţii despre cercul de interese care a acaparat Ministerul Sănătăţii, ne poate scrie la pont@cancan.ro.

Adrian Nicolae