Andreea Mantea este una dintre cele mai apreciate și respectate prezentatoare de televiziune din România. Mai mult decât atât, frumoasa brunetă are un băiețel, David, pe care l-a crescut de una singură și care s-a ocupat de toată educația acestuia, aceasta reușind să fie femeie de carieră, dar și mamă devotată.
Andreea și-a dorit foarte mult să devină mamă, iar acest lucru s-a întâmplat la scurt timp după ce l-a cunoscut pe Cristi Mitrea, tatăl fiului ei. Cei doi s-au despărțit destul de repede, iar vedeta a aflat dintr-o întâmplare în trafic că e însărcinată.
”Eram în țară când am simțit, am știut eu că sunt însărcinată. Eram în trafic, era noapte, mă grăbeam să ajung undeva și în momentul în care o mașină de pe sensul celălalt a schimbat doar banda, a venit de pe banda 1 pe banda 2 a lui, cumva s-a apropiat de axul drumului, iar când a schimbat farurile au fost întreptate către mine. Când le-am văzut m-am speriat și mi-am dus mâna la burtă că am crezut că o să intre în mine, eu am vrut să-mi protejez sarcina, atunci am aflat că sunt însărcinată, atunci am conștientizat eu”, a spus Andreea Mantea.
Recent, în cadrul unei emisiuni online, vedeta a vorbit despre relația pe care David o are cu tatăl său. Aceasta a dezvăluit că băiețelul nu vrea să audă de Cristian Mitrea și în repetate rânduri a refuzat să petreacă timp alături de el.
Vedeta a povestit că de fiecare dată când David trebuia să plece la tatăl său plângea și spunea că nu vrea să meargă. Iar când se întorcea era complet schimbat, apatic și speriat.
(CITEȘTE ȘI: CRISTI MITREA A DEZVĂLUIT NUMELE BĂRBATULUI CARE O FACE FERICITĂ PE ANDREEA MANTEA)
„Copilul meu nu vrea să știe de tată, nu-l interesează, nu vrea să audă, când trebuia să plece la el se prindea de draperie și se ținea foarte strâns și plângea și eu tot i-l dădeam. M-am luat de gura lui că trebuie ca copilul să aibă o legătură cu tatăl. Nu trebuie, e greșit, depinde cine e tatăl, ce e tatăl și ce legătură vor avea. Când mi-l aduce era alt copil, era introvertit, nu mai vorbea, nu mai spunea nimic. Practic chinuiam copilul și i-l dădeam unui necunoscut, venea atât de supărat pe mine. Nu înțeleg de ce trebuie să ne luam după niște tipare, e atât de greșit”, a declarat Andreea Mantea, în cadrul unei emisiuni online.
Sursa foto: Arhiva Cancan