Dezvăluiri șocante în cazul gemenilor din Ploiești care au căzut de la etajul 10. Mama lor: ”Îmi vine să-mi pun ștreangul de gât!”

Publicat: 07/09/2021 | 18:57
Mama gemenilor din Ploiești dansează, la puțin timp după înmormântarea micuților. Sursă: capturi TikTok

Au apărut noi detalii în cazul din Ploiești, unde doi gemeni au murit, după ce au căzut de la etajul zece al unui bloc. Mama celor doi copii și prietena ei, Alina, au avut o confruntare față în față într-o emisiune de televiziune.

În cursul acestei zile, mama gemenilor din Ploiești a vorbit în cadrul unei emisiuni de televiziune despre momentul în care cei doi gemeni au căzut de la etajul zece al unui bloc. În platou a fost și Alina, amica ei, pe care ar fi învinovățit-o de moartea celor mici. În urmă cu o zi, aceasta a făcut o reconstituire în platou, arătând celor invitați cum s-ar fi produs tragedia. Alina, amica mamei gemenilor care au murit, povestind o altă variantă, declarându-se nevinovată în cazul morții celor doi copii. Aceasta a susținut că s-a ocupat tot timpul de cei doi copii și că și-a lăsat copii ei pentru a avea grijă de gemenii Andreei. De asemenea, aceasta a declarat că s-a împrietenit cu Andreea, după ce și-a căutat un job de bonă. Tânăra a afirmat că mama gemenilor i-ar fi propus să locuiască la ea, ulterior.

”I-am cunoscut și gemenii, și băiatul cel mare și ambii bărbați. Ea trăia cu bărbatul cu care stătea în casă, cu Bibi și se vedea seara cu Gabi, stătea toată noaptea cu el. Ea voia să scape, pentru că domnul polițist i-a spus că nu o să scape de închisoare”, a povestit Alina.

După ce mama gemenilor a intrat în platoul emisiunii, a acuzat o stare de rău, iar, mai apoi, a avut o reacție disperată din cauză că a rămas fără cei doi copii.

„Îmi vine să-mi pun ștreangul de gât!”, a spus Andreea în timpul unei emisiuni de televiziune.

Citește și BUNICA GEMENILOR DIN PLOIEȘTI, CARE AU CĂZUT DE LA ETAJUL 10, A FĂCUT DEZVĂLUIRI: ”AMÂNDOI ÎMI SPUNEAU «MAMĂ»”

Prietena Andreei are o altă variantă în privința zilei în care s-a produs tragedia

Tânăra mărturisește că în dimineața acelei zile, ea s-a trezit în jurul orei 07:00, iar mama gemenilor s-a trezit în jurul orei 11:00. Atunci, aceasta a mers în bucătărie pentru a fuma o țigară și pentru a face live-uri pe internet. Când tragedia s-a produs, mama gemenilor încă se afla într-un live pe Facebook, iar Alina era în bucătărie, spunând că nu a auzit sirenele ambulanțelor. Iar atunci când mama gemenilor a vorbit cu oamenii legii, aceasta le-ar fi declarat că are un băiat, făcând referire la băiatul cel mare, și că nu ar exista gemeni în apartament.

”Pot să spun că eu nu am auzit nimic, nicio sirenă, ea a auzit sirenele, tot, eu doar am auzit când au bătut polițiștii la ușă. Am ieșit, am deschis, i-a spus poliția că în acest apartament se aflau doi gemeni, ea a spus că nu, doar un băiețel în vârstă de șapte ani și atunci i-am spus că e vorba despre gemenii ei, ea a spus că nu are gemeni, iar eu m-am dus imediat în camera gemenilor”, a adăugat Alina.

Citește și MAMA GEMENILOR DIN PLOIEȘTI A RUPT TĂCEREA! CE A SPUS DESPRE SEARA ÎN CARE COPIII EI AU MURIT, DUPĂ CE AU CĂZUT DE LA ETAJUL 10

Amândouă au recunoscut că s-au ocupat cu prostituția

Atât mama gemenilor, cât și amica acesteia au recunoscut că s-au ocupat cu prostituția, însă nu ar fi primit clienți în apartamentul din care s-a produs tragedia. Pe de altă parte, Alina s-a arătat deranjată de muzica pe care mama gemenilor o asculta, astfel că în ziua respectivă închisese ușa la bucătărie, motiv pentru care nu ar fi auzit sirenele.

”N-am mai suportat să ascult melodiile dânsei. În spatele boxei erau niște fire. Și le-am tras și am auzit zgomotele. Nu m-am dus să văd cine a venit pentru că nu s-ar fi așteptat nimeni la chestiile astea. Dar dacă nu eu am aruncat copiii pe geam, nu Andreea i-a aruncat, atunci cine?”, a spus Alina.

Mama copiilor era în live pe Facebook când s-a întâmplat tragedia

Mama copiilor ar fi fost live pe Facebook în momentul în care s-a produs tragedia. În imagini se aud la un moment dat sunetele ambulanțelor, iar la scurt timp, cineva bate cu putere în ușa apartamentului, moment în care femeia oprește transmisiunea live de pe rețeaua de socializare.

Femeia lăsase copiii nesupravegheați și nici măcar nu a știut ce s-a întâmplat până la sosirea salvatorilor. Cei doi copii ar fi căzut pe rând, la un interval de 30 de secunde. Andreea este acuzată de ucidere din culpă și a rămas și fără primul copil, un băiețel în vârstă de 5 ani cu probleme de sănătate, care este acum în grija bunicilor.

Sursă foto: arhivă Cancan