Dezvăluiri şocante! Ce s-a întâmplat cu casca lui Michael Schumacher în momentul impactului: „Se vedea mult sânge”
„Casca s-a rupt în două”, a spus sursa respectivă, confirmând o informaţie apărută în cotidianul Bild. Potrivit unui membru al echipajelor de salvare, citat de Bild, atunci când echipajul a ajuns la locul accidentului, „casca lui Schumacher era ruptă şi se vedea mult sânge”.
Potrivit medicilor de la spitalul din Grenoble, în care a fost internat Schumacher, septuplul campion mondial de Formula 1, care a fost operat duminică, are leziuni craniene „difuze şi grave” şi germanul de află în comă indusă.
Luni, medicii au spus, într-o conferinţă de presă, că este prea devreme ca să se pronunţe în privinţa şanselor lui Schumacher.
Spitalul din Grenoble va da publicităţii un buletin medical cu privire la situaţia germanului, în cursul zilei de marţi.
G.C.