Artistul Benone Sinulescu este în stare gravă, după ce, joi, a fost găsit inconștient, căzut în casă. Potrivit unor surse, responsabilă cu deciziile medicale ale cântărețului e chiar soția lui, care se pare că refuză să îl ducă la București, unde ar avea parte de ajutor de tratamentulul salvator.
Mai mult decât atât, aceleași surse au declarat că singurul moștenitor al averii este un nepot al lui „nea Beni”, pentru că artistul nu a avut niciodată copii.
Citește și: Benone Sinulescu, în stare gravă! ”Se așteaptă momentul de final al artistului”
„Benone nu mai este lucid, situația lui este critică, soția lui ia toate deciziile, nu vrea să-l aducă la București, la Urgență.
Îl lasă să moară acolo, la Arad, unde nu beneficiază de medici buni. El nu are copii, dacă moare toată averea o va moșteni un nepot”, au declarat sursele pentru Playtech.ro.
Fostul impresar al artistului, Ionuț Pavel, spune că familia cântărețului a decis ca acesta să fie dus la un centru paleativ, în loc sa fie tratat într-un spital de specialitate.
Potrivit impresarului, starea de sănătate a lui „nea Beni” a început să se deterioreze în urmă cu un an, pentru că a rămas izolat din cauza pandemiei și nu a mai avut parte de ajutor specializat
„Cu toate acestea, Benone Sinulescu nu a ajuns la spitalul de urgență, ci în clinica de îngrijiri paleative din apropierea Aradului, o clinică ce nu are condițiile necesare unei evaluări medicale adecvate pentru starea lui medicală din acest moment (RMN sau Electroencefalogramă) și unde se așteaptă „momentul de final” al artistului. O sursă din cadrul clinicii a spus că moartea lui Benone Sinulescu poate interveni oricând în următoarele zile,” a declarat Ionuț Pavel pentru TVR.