Dezvăluiri de ultimă oră în cazul lui Șerban Antonio. Martorul „bombardierului” din București: „Chiar l-a speriat, credeți-mă!”

Publicat: 27/10/2022 | 17:03
Martorul la scena din trafic dintre „bombardier” și polițist. Sursă foto: CANCAN.RO

Miercuri seară, 26 octombrie, Șerban Michelle Antonio era să producă un dezastru, pe străzile din București. Șoferul „bombardier” a refuzat să coboare din mașina pe care o conducea, lăsându-i pe oamenii legii cu gura căscată. Un martor, al episodului terifiant petrecut între fiul lui Ruxy Manelista și polițiști, i-a luat apărarea tânărului teribilist, de 22 de ani. 

În data de 26 octombrie, Șerban Michelle Antonio a fost oprit de polițiștii rutieri și somat să coboare geamul pentru a fi legitimat. După ce a sfidat oamenii legii, demarând în trombă, a lovit alte două mașini aflate în trafic. Fiul lui Ruxy Manelista și-a abandonat mașina într-o parcare subterană, pe Aleea Borcea, aproape de Bulevardul Gheorghe Șincai din București.

Joi dimineață, martorii au fost chemați la audieri, pentru a stabili, exact care au fost circumstanțele în care s-au produs evenimentele. Un bărbat care a fost de față, alături de soție și copil, a făcut o dezvăluire, în fața secției de poliție, declarație ce ar putea schimba cursul anchetei. (CITEȘTE ȘI: ”Bombardierul” și-a primit sentința. Șerban Antonio a fost arestat pentru următoarele 24 de ore VIDEO)

Incredibil! Ce a spus un martor la episodul „bombardierul” din Capitală

Un martor care a asistat la întreaga scenă, susține că fiul lui Ruxi Manelista ar fi fost oprit, pe nedrept, de oamenii legii. Ca urmare, felul în care a acționat Șerban Michelle Antonio ar fi fost doar o formă de apărare.

„L-am urmărit de când (polițistul, n.r.) l-a oprit acolo. Am ajuns în dreptul lui și am văzut că poliția l-a abuzat. L-a lovit din cauză că l-a obligat (pe fiul lui Ruxi Manelista, n.r.)  de frică și practic, băiatul s-a simțit în pericol. Nu îl cunosc, am asistat mult înainte de ce s-a filmat, am fost acolo cu mult înainte de ce s-a dat pe post.

Nu l-am văzut niciodată. N-avem treabă, de rudă sau de prieteni, de nimic. Nu am filmat că eram cu soția și cu copilul, eram doar martor. Deci vă spun sincer. Poliția l-a abuzat, l-a amenințat, i-a vorbit urât, l-a pus într-o situație care l-a disperat și a fost nevoit băiatul să plece de acolo”.

„Bombardierul”, fiul lui Ruxy Manelista. Sursă foto: Instagram

Martorul la scena prezentată ca știre principală, în toate jurnalele zilei, susține că „bombardierul” ar fi fost amenințat de către oamenii legii. De asemenea, bărbatul susține că polițistul ar fi început să îi atace mașina, fără ca fiul lui Ruxi Manelista să opună rezistență.

Eu am venit la biserică, am venit cu soția la biserică, sunt credincios. Știți ce urât îi vorbea (polițistul, n.r.) și ce urât îl amenința? «Stai mă că te luăm noi, îi zicea».  Ce înseamnă asta? Mă pun și eu în locul lui, nu? (polițistul, n.r.) îi trăgea de geam, îi trăgea de ușă, cu toate că nu făcuse  nimic. Mai că îl și bătea așa, din vorbe. Chiar l-a speriat, credeți-mă!”.

(CITEȘTE ȘI: Șerban Antonio, audiat! Cum a fost surprinsă mama șoferului ”bombardier” în timp ce își așteaptă fiul VIDEO)

This browser does not support the video element.

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult