Michelle Knight a fost răpită de Ariel Castro și avea să fie tinuță în casa acestuia vreme de 11 ani. Aceeași soartă au avut-o și alte două tinere. Toate au fost violate în acea perioadă. Knight trăiește acum o viață normală, este căsătorită, iar zilele trecute a apărut la un post de televiziune și a povestit coșmarul prin care a trecut. Ea a scris și două cărți despre cutremurătoarea perioadă din viața ei, „Viața după întuneric: călătoria mea spre fericire” și ”Finding me”.
Knight, Amanda Berry și Gina DeJesus au fost cele trei victime ale lui Castro, în perioada 2002-2004. În 2013, cele trei tinere au fost eliberate.
Într-un interviu care a fost difuzat la sfârșitul acestei luni, Knight, în vârstă de 36 de ani, a povestir ce viață are acum, dar și clipele grele prin care a trecut. Ea a spus că s-a căsătorit, iar viața ei are un sens.
Castro s-a oprit în dreptul ei, la un magazine local, și i-a propus o plimbare cu mașina. Ea a acceptat, iar când a ajuns în dreptul casei lui Castro, acesta a spus că are ceva de făcut și a întrebat-o dacă nu vrea să intre. I-a promis un cățeluș. I-a spus că puii de câine sunt într-un vestiar.
„M-am uitat în jos, spre locul în care el arăta și, dintr-o dată – bang! – a închis ușa … El era genul de tip care părea correct, era frumos pentru mine, dar s-a transformat brusc într-un nebun. M-a împins la pământ. Am închis ochii și m-am pregătit pentru ce era mai rău. Până în ziua de azi parcă nu pot crede ce mi-a făcut”, a spus Tânăra.
Apoi, Castro a legat-o cu o sârmă și a plecat. S-a întors după două zile. A violat-o din nou, la subsol.
„Ceea ce mi s-a întâmplat în următoarele trei ore este greu de imaginat. Nu doar m-a violat, dar mi-a ucis și sufletul”, a spus ea. Knight a rămas însărcinată de cinci ori, în cei 11 ani petrecuți acolo. Timp în care a fost și bătută, și înfometată.
În aprilie 2003, Castro a răpit-o pe Amanda Berry. În aprilie 2004, Castro a răpit-o și pe Gina DeJesus. A pus-o în aceeași camera cu Knight. Cele două fete s-au împrietenit. O prietenie născută din suferință. Cutremurător, când erau abuzate, se țineau de mână.
Berry a profitat de faptul că Castro a lăsat, într-o zi, ușa deschisă, a ieșit și a cerut ajutor. Un vecin a sunat la 911. Pe 6 mai 2013, cele trei fete au scăpat.
Castro a fost acuzat de răpire, de 446 de violuri și de două ori de crimă agravantă. S-a sinucis înainte de a fi condamnat, pe 3 septembrie 2013.
Sursa: dailymail.uk.co