Jurnalista Mihaela Moise a născut de curând o fetiță, căreia i-a pus numele Katia. Dar a trecut prin clipe dureroase atunci când a adus-o pe lume. Chiar Mihaela a povestit ce s-a întâmplat.
”A fost groaznic. Am născut de două ori. Am născut natural şi prin cezariană. Mi s-a rupt apa la salon. Viitorul soţ era în drum spre salon, nu am vrut să-i spun iniţial, pentru că pe mine nu mă durea nimic. Era totul bară la bară. Am sunat la salvare, dar nu a venit niciuna după 40 de minute. Eu trebuia sa nasc pe 20 decembrie. La ora 20 m-au luat durerile. Am avut contracţii ore întregi şi după mi-au băgat un cateter în coloană, a fost foarte dureros.
O oră jumătate m-am chinuit să nasc natural, dar nu am putut. Aveam un geam şi voiam să mă arunc pe geamul ăla de durere. Naşterea naturală nu e atât de dureroasă la termen, dar fata mea era prea mică şi nu era la termen şi nu se putea împinge singură. Le-am spus că leşin şi nu mai pot. Acum sunt bine. A avut 2,400 kg. Au scos-o la limită.
Tot travaliul pe care l-au avut m-a ajutat pentru că ea şi-a dezvoltat plămânii şi nu a mai fost nevoie să fie băgată la incubator. La cezariană au fost complicaţii că s-au chinuit medicii greu să o scoată. Eu am avut două anestezii”, a spus Mihaela Moise la „XNS”.