Fostul principe Nicolae, nepotul regelui Mihai, a susţinut, sâmbătă, că în august 2015 a fost obligat să accepte îndepărarea sa din Casa Regală, dar că a refuzat să semneze declaraţia prin care accepta să i se retragă titlul.
„Urmăresc de două săptămâni cu uimire, dar şi cu tristeţe, declaraţiile şi informaţiile date presei de către persoane care au mai multă sau mai puţină legătură cu ceea ce înseamnă, în prezent, Casa Regală a României. Cele scrise mai jos sunt detalii încă neştiute, pe care am ales să le păstrez cu mine din respect pentru bunicul meu şi pentru condiţia precară de sănătate în care s-a aflat şi se află în ultima vreme.
Acum, tot din respect pentru bunicul meu, regele Mihai, trebuie să le fac cunoscute. Majoritatea informaţiilor lansate către presă, în ultima vreme, de aceste persoane, au ajuns să lezeze nedrept şi crud imaginea bunicului meu şi ceea ce reprezintă el pentru istoria acestui popor. Oamenii au dreptul să fie informaţi şi să tragă propriile concluzii despre ceea ce se întâmplă, pornind de la starea de sănătate a regelui”, îşi începe fostul principe Nicolae comunicatul de presă, postat pe pagina sa de Facebook.
El continuă afirmând că, în august 2015, a fost obligat să accepte retragerea titlului, dar că a refuzat să semneze declaraţia.
„Declaraţia mea din august 2015, referitoare la acceptul retragerii titlului, nu a fost scrisă de mine. Am fost obligat să o accept, am refuzat să o semnez şi până la acest moment este nesemnată. Nu a existat vreodată nici vreo înţelegere şi nici vreun acord semnat referitor la plecarea mea definitivă din România şi condiţia de a nu mă mai întoarce. Nu aş fi acceptat să mi se impună un exil de acest fel”, a continuat el, potrivit stirileprotv.ro.