Luni seară, Marian Godină a primit un mesaj de la un coleg poliţist, detaşat pentru o lună în 2 Mai – Vama Veche. Acesta a făcut declarații șocante, iar pentru a atrage și mai mult atenția asupra problemelor pe care le au autoritățile, Godină a decis să publice conversația, într-o postare pe Facebook.
Vlad Pascu, tânărul care a provocat un accident devastator în care au murit 2 oameni, a fost oprit de două ori de polițiști în trafic, înainte de a comite tragedia. Oamenii legii nu i-au făcut un test antidrog, chiar dacă în mașina sa au fost găsite substanțe interzise.
Șeful IPJ Constanța a explicat ieri faptul că șoferul nu a fost testat deoarece nu prezenta un comportament care să indice că ar fi consumat substanțe interzise. În schimb, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost zero. (VEZI TOATE DETALIILE AICI)
Luni seară, într-o postare pe Facebook, poliţistul Marian Godină a decis să publice un mesaj pe care l-a primit de la un coleg poliţist, detaşat pentru o lună în 2 Mai – Vama Veche. Acesta confirmă informația pe care Constantin Glugă, șeful IPJ Constanța, a transmis-o în cadrul conferinței de presă.
Cu toate acestea, Godină este de părere că tânărul putea fi condus la spital pentru recoltare de sânge, chiar dacă nu exista un drugtest.
„Am fost detaşat o lună la biroul de poliţie Vama Veche – 2 Mai şi pot să confirm că nu există aparat drugtest. Există un singur etilotest obosit, care merge când vrea, şi ni s-a zis să nu-l mai transportăm în maşini, pentru că se zdruncină şi nu o să mai meargă. Dacă avem nevoie de el, să venim la secţie să-l luăm”, scrie în mesajul postat de Marian Godină pe pagina sa de socializare.
La câteva zile de la tragicul accident în care și-au pierdut viața două persoane, Monica Tatoiu a făcut declarații incredibile despre familia tânărului. Femeia de afaceri susține că tatăl băiatului ar fi amenințat-o cu moartea în trecut, ba mai mult, între cei doi a existat un proces dificil, care s-a finalizat după mulți ani de „lupte”.
Potrivit antreprenoarei, tatăl băiatului a făcut, de-a lungul timpului, mai multe ilegalități, iar cel mai probabil, copilul i-a urmat exemplul.
„Îl știu de când era mic, avea 3-4 ani. Tatăl lui amenința că ne omoară, că ne face, că ne drege cu el de mână. Avea exact aceeași coafură, aceeași atitudine pe care o are copilul acum. Ne amenința pentru că îl împiedicam să pună mâna pe pepiniera Bucureștiului. Voiam să salvăm un parc, niște copaci, niște păsări. Am avut trei sau patru ani procese cu el. Soțul meu s-a îmbolnăvit grav atunci.
Până la urmă l-a dovedit, dar atenție! Acest om, tatăl acestui copil… copilul nu are nicio vină. Tatăl acestui copil a încheiat o afacere de 17 milioane de euro cu bani cash în fața unui notar care, ulterior, în 2017, a fost trimis în judecată și condamnat. Am trimis documente la spălarea banilor și nimeni nu s-a deranjat. Nu ne punem întrebări că acești părinți au niște relații care îl vor salva pe acest copil de pușcărie? Și nu-i interesează de cei doi copii morți? Trăim într-o țară înfiorătoare. Acești oameni au ucis doi copii, prin copilul lor, și, și-au ucis și copilul.
Tatăl lui mă amenința și mă înjura pentru că am îndrăznit să nu-l las să pună mâna pe un parc. La voi în emisiune am pomenit de el acum vreo 3-4 ani într-un alt context. Este domnul Pascu cu 17 mil. euro cash încasați în fața unui notar care, după o perioadă, a fost anchetat de DNA și condamnat. Banii au fost de la niște investitori din Sicilia, din Catania, unde probabil o să-l trimită și pe fii-su după ce-l scapă”, a spus Monica Tatoiu în cadrul unei emisiuni, la România TV.