Unchiul de gradul doi al Alexandrei Măceșanu, fata despre care Gheorghe Dincă susține că a ucis-o, susține că suspectul a avut dintotdeauna un comportament bizar, fiind nevoit să lucreze cu el în trecut.
Florea Cumpănașu, unchiul tatălui Alexandrei îl cunoaște destul de bine pe Gheorghe Dincă, cei doi lucrând împreună la o unitate militară în urmă cu mai mulți ani. Cumpănașu se ocupa de partea de resurse umane, în vreme ce Dincă era mecanicul unității. Însă unul foarte chiulangiu, susține aceeași sursă.
”Nu venea la program, stătea două, trei ore, apoi își vedea de ale lui. Soția lui lucra la spital, doamna Nuți (n.red. – Elena Dincă), la recoltat probe pentru analize. La fel, stătea două-trei ore dimineața, apoi gata, liber”, a declarat Florea Cumpănașu pentru libertatea.ro.
Iar asta se pare că nu era singura problemă de care se plângeau colegii lui Dincă de la acea vreme.
”Nu puteai să-i faci nici o observație, că sărea la tine, trântea, înjura. Într-o zi, comandantul unității m-a întrebat: Ce facem cu ăsta?. Și am răspuns: «Ce să facem? Nu vine la program. Nu se ține de treabă. Zic să-l dăm afară”, și l-au dat afară.
Șeful DIICOT, Felix Bănilă, a declarat, marți, că nu exclude nici varianta ca Luiza Melencu să fie în viață, deoarece ultimul raport al INML nu a putut oferi un rezultat cu privire la ADN-ul din oasele identificate în pădurea din Caracal.
„Nu excludem niciuna dintre variante. Știți foarte bine că testele ADN în cazul victimei majore nu sunt concludente. De aceea, la momentul acesta nu putem exclude. (…) Sunt discuții ipotetice la momentul acesta. Nu pot face o speculație la acest moment”, a declarat Felix Bănilă.
Procurorul-șef DIICOT a precizat că anchetatorii iau în calcul și ipoteza ca Gheorghe Dincă să fi avut complici, însă nu a putut oferi mai multe informații.
Întrebat ce urmează în anchetă, Bănilă a răspuns: „De finalizat cercetarea în cadrul acestui mandat de percheziție domiciliară. Practic, se verifică golurile din pământ, dacă sunt sau nu sunt, dacă sunt obiecte care ne interesează acolo. Se verifică pereții și locuinței, pentru că s-a spus – și corect s-a spus – că s-au așezat mai multe straturi de ciment pe interior și vrem să vedem dacă ascund sau nu ceva”.
Specialiştii INML nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele găsite în pădure, în cazul Caracal, deoarece erau într-o stare de calcinare excesivă, a informat DIICOT. Procurorii au retrimis INML dispoziţie de refacere a analizei.