Dezastrul din Hawaii ajunge la proporții apocaliptice. 55 de morți în urma incendiilor. Reconstrucția va costa miliarde de dolari

Publicat: 11/08/2023 | 16:47
Stare de urgență în comitatul Maui (Hawaii), din cauza incendiilor violente / sursă foto: capturi video

Este situație de urgență în Hawaii, după ce incendiile violente au mistuit sute de clădiri din comitatul Maui. La momentul actual, bilanțul este negru: au fost înregistrate 55 de decese. Incendiile au fost alimentate de vântul puternic generat de un uragan care traversează comitatul din Hawaii. Autoritățile lucrează neîncetat la stingerea incendiilor și se află în plină desfășurare misiuni de căutare și salvare a cetățenilor. În cursul serii de joi, oficialii susțin că poate fi catalogat drept „cel mai mare dezastru natural din istoria Hawaii-ului”, iar reconstrucția va costa miliarde de dolari.

Paradisul din Hawaii s-a făcut, acum, scrum. Cel puțin 55 de persoane au murit, iar alte câteva zeci au fost rănite, în urma incendiilor violente care au pornit în statul insular. În urmă cu o zi, autoritățile au declarat stare de urgență. La momentul actual, autoritățile lucrează neîncetat la stingerea incendiilor și se află în plină desfășurare misiuni de căutare și salvare a cetățenilor. În comitatul Maui, incendiile au fost alimentate de un vânt puternic, generat în urma unui uragan care traversează insula. Orașul Lahaina este devastat de incendii, iar sute de clădiri au fost mistuite de flăcări. Situația este critică, iar cetățenii abia reușesc să găsească ajutor, după ce turnurile de telefonie mobilă nu mai sunt funcționale.

Vezi și ANUNȚUL FĂCUT DE PREMIERUL GREC! TURIȘTII AFECTAȚI DE INCENDIILE DIN RODOS VOR FI DESPĂGUBIȚI

Casele din Lahaina sunt scrum, în urma incendiilor violente

Incendiile care au fost alimentate de vântul puternic au mistuit case întregi.

„E teribil. Nu pot da de niciun membru al familiei mele. Încă nu știu unde este fratele meu mai mic. Nu știu unde se află tatăl meu vitreg. Casele tuturor celor pe care îi cunosc în Lahaina au fost făcute scrum”, a spus un localnic.

„Am luat deja legătura cu Casa Albă pentru a declara starea de urgenţă. Vom avea nevoie de sprijinul Agenției Federale pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență, de Garda Națională. Avem nevoie de ajutor pentru a ajunge în cartierele devastate”, a declarat Sylvia Luke, guvernator adjunct.

Incendiile au provocat pagube uriașe. În cursul serii de joi, 10 august 2023, oficialii statului insular Maui au făcut o serie de declarații referitoare la situația critică în care se află. Nu mai puțin de 55 de persoane au decedat, în urma incendiilor violente. De altfel, guvernatorul statului susține că „vom continua să vedem pierderi de vieți omenești”. De asemenea, a mai spus că „va fi nevoie de timp pentru a cunoaște întreaga amploare, dar va fi în miliarde de dolari, fără îndoială”, potrivit WashingtonPost.com.

Vezi și RISC DE PRODUCERE A INCENDIILOR DE VEGETAŢIE ÎN PORTUGALIA! CE LE RECOMANDĂ MAE ROMÂNILOR CARE VOR SĂ CĂLĂTOREASCĂ ÎN INTERES PERSONAL

Avertismentul MAE referitor la situația critică din Hawaii

MAE a transmis un nou comunicat, după ce au izbucnit incendii violente în Hawaii. A fost transmis ieri, 10 august.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Hawaii că autoritățile americane au decretat situație de urgență în zonă, ca urmare a incendiilor provocate de Uraganul Dora. Zona cea mai afectată este insula Maui, unde sunt în desfășurare operațiuni de evacuare a populației.

Toate persoanele aflate în zonă sunt sfătuite să urmeze anunţurile şi instrucţiunile autorităților americane și să se deplaseze către adăposturile puse la dispoziția populației în insula Hawaii și insula Maui, pentru a degreva drumurile și a facilita circulația convoaielor cu echipajele de salvare. Până în prezent, au fost comunicate următoarele adăposturi:

Maui:

Maui High School – 660 Lono Ave, Kahului, HI 96732

Mayor Hannibal Tavares Community Center – 91 Pukalani St, Makawao, HI 96768

War Memorial Gym – 700 Halia Nakoa St. Wailuku, Maui, HI 96793

Lahaina Civic Center – 1840 Honoapiilani Hwy, Lahaina, Maui, HI 96761

Hawaii:

Waimea Community Center- 65-1260 Kawaihae Rd, Waimea, HI 96743

Waimea District Park

Hisaoka Gym on the Island – Kamehameha Park, 54-382 Kamehameha Park Rd, Kapaau, HI 96755”, se arată în comunicat.

Cursele aeriene au întârziat sau au fost anulate

„Din cauza incendiilor și a intensificării vântului, au fost înregistrate numeroase întârzieri și anulari ale curselor aeriene, fapt pentru care autoritățile americane îndrumă cetățenii care au prevăzute călătorii interne sau internaționale în perioada de evoluție a Uraganului să mențină legătura cu companiile aeriene ce operează zborurile de pe aeroporturile din Hawaii în vederea obținerii asistenței și rerutării zborurilor, după caz.

Condiții cu privire la legislația americană privind rambursarea contravalorii biletelor de călătorie și/ sau rerutarea pot fi identificate pe site-ul oficial al Departamentului de Transporturi american https://www.transportation.gov/individuals/aviation-consumer-protection/flight-delays-cancellations, precum și la https://www.transportation.gov/airconsumer/airline-cancellation-delay-dashboard.

Cetățenii români pot solicita informații și asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Washington: +1 (202) 332-2392, +1 (202) 332-2935, +1 (202) 332-4858, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție și numărul de telefon de urgență al Ambasadei României la Washington: +1 (202) 420-8350”, a transmis MAE.

Sursă foto: capturi video The Sun