Dezastru pentru TVR! Audiențele finalei Eurovision de azi-noapte, cele mai mici din istorie. Mai puțini telespectatori decât populația oricărui sector din București

De: I.D.
Publicat: 19/05/2019 | 12:30

Dezamăgire uriașă pentru postul național de televiziune, în timpul finalei Eurovision 2019, de sâmbătă seara. TVR a înregistrat, în timpul mediatizatului concurs de la Tel Aviv, cele mai mici audiențe din istorie.

Se pare că foarte puțini telespectatori au preferat să se uite pe TVR, la finala Eurovision 2019, iar postul a avut o medie a ratingului de 0,88. Vârful acestuia a fost de 1,2, în intervalul orar 23:50-23:55. Asta în timp ce concurentele ProTV sau Antena 1 s-au întrecut în cifre, rating maxim de 8,00 prima, 6,3 a doua.

Iar în cazul semifinalei 2, care a avut loc vineri noaptea, audiența a fost de sub 200.000 de telespectatori. Ca o comparație, Austria, o țară cu o populație cam cât jumătate din a României, a avut nu mai puțin de 567.000 de oameni care au urmărit Eurovision 2019.

Astfel, TVR a avut un rating de vârf de 1,4 – intervalul de timp 22:50 – 22:55, în timp ce concurentele ProTV și Antena1 s-au ”distrat” cu ratinguri de 10,3, respectiv, 6,3.

Sigur, eliminarea reprezentantei României, Ester Poeny, a fost una dintre cauzele audienței scăzute pentru TVR.

Olanda, câștigătoarea Eurovision 2019

Finala Eurovision Song Contest 2019, desfășurată la Tel Aviv, a fost câștigată, sâmbătă seara, de Olanda, pentru a cincea oară, și va organiza următoarea ediție a concursului. Duncan Laurence, 25 de ani, este olandezul câștigător, cu melodia „Arcade”, care a obținut 492 de puncte. Era, de altfel, și preferata caselor de pariuri.