Dezastru pe șoselele din Argeș. Trei accidente petrecute, la prima oră. Un șofer a rămas încarcerat. FOTO&VIDEO
Trei accidente grave s-au petrecut în județul Argeș, la prima oră a dimineții. Două camioane au fost implicate în coliziuni cu autoturisme, iar impactul a fost extrem de violent. Șoferii autoturismelor au ajuns la spital, unul dintre ei fiind evacuat din mașina distrusă de către echipajele de pompieri. La Cotmeana un autotren s-a răsturnat.
Primul accident s-a produs în jurul orei 04.00, pe raza localității Cotmeana. Un cetățean turc de 52 de ani, care conducea un ansamblu auto pe DN 7, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în decor, pe partea dreaptă a drumului. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a șoferului autotrenului, care a fost transportat la spital.
Citește și: Soția lui Iulian, tânărul mort în accidentul de la Petromidia, durere fără margini: ”Așa arată iadul!”
Victima a ajuns la spital
La Ștefănești, un bărbat de 62 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe DN 7, din direcția Topoloveni către Pitești, a intrat în coliziune cu o autocisternă, condusă, în aceeași direcție, de un bărbat de 52 de ani.
Din impact, autocisterna s-a oprit într-un gard pe care l-a distrus, iar autoturismul s-a transformat într-un morman de fiare. Șoferul autoturismului a rămas blocat și a fost extras de către echipajele specializate, ulterior fiind transportat la spital.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar polițiștii anchetează modul în care s-a produs accidentul.
Ce s-a întâmplat la Albota
În localitatea Albota, s-a produs un alt accident grav. La ieșirea dintr-o stație de alimentare cu carburanți, un șofer de 33 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară cu remorcă. Șoferița autoturismului și pasagera din acesta, au fost rănite.