Dezastru la cursul valutar în România: „1 Euro = 5 lei”
Leul face față din ce în ce mai greu asalturilor repetate ale monedei europene, iar analiștii financiari ne aduc vești sumbre în ceea ce privește evoluția cursului valutar în lunile care urmează. Euro a ”sărit” pragul de 4,84 de lei la mai multe bănci comerciale, asta după ce Banca Naţională a României a anunţat maximul istoric pentru cursul de schimb – 4,77 RON pentru 1 euro.
Conform previziunilor făcute de unii analiști financiari, moneda europeană se îndreaptă, cu ”pași mari”, către pragul de 5 lei. Importurile sunt masive, se apropie sărbătorile și românii vor face tot mai multe cumpărături, nefiind excluse nici scumpirile.
„Leul se va deprecia către 4,79 sau chiar mai mult pentru următoarele șase luni, iar colegii noștri au estimat că, pentru următoarele 12 luni, se va duce chiar spre 4,85”, anticipează Dragoş Cabat, CFA România.
”Din păcate, avem acel puseu de creștere”
La rândul său, Iancu Guda, analist financiar, consideră că „Deprecierea este oarecum sezonieră în perioada de dinaintea sărbătorilor de iarnă, când foarte multe companii își fac stocuri, importă masiv pentru perioada care urmează, din păcate nu mai există acele repatrieri de bani. Emigranții care pleacă din România nu mai trimit la fel de mulți bani în țară deoarece pleacă împreună cu familiile. Și, din păcate, avem acel puseu de creștere care va continua inclusiv anul viitor”, informează stirileprotv.ro.