Grecia este una dintre destinațiile de vacanță preferate de foarte mulți români, mai ales pe timpul verii. În ciuda faptului că stațiunile de pe litoralul elen sunt renumite pentru frumusețea lor, există și lucruri care-i nemulțumesc pe turiști. Este și cazul unui român care a ales să-și petreacă vacanța din această vară pe renumita insulă Thassos.
Și în acest an, stațiunile de pe litoralul grecesc au fost luate cu asalt de turiștii români. În ciuda faptului că majoritatea celor care ajung în Grecia sunt copleșiți de frumusețea acestei țări, există și cazuri în care oamenii sunt dezamăgiți de ce găsesc acolo.
Nemulțumirile turiștilor care au ales să-și petreacă vacanța de vară în Grecia au devenit tot mai numeroase în ultimii ani, fie că este vorba despre condițiile de cazare sau serviciile oferite de comercianți. Este și cazul unui turist român care a ales, în acest an, ca destinație de vacanță renumita insulă Thassos.
Bărbatul a împărtășit din experiența sa neplăcută, încercând să puncteze cu exactitate lucrurile care l-au deranjat cel mai mult. Încă de la începutul vacanței, el a fost uimit de gunoaiele care împânzeau întreaga insulă, chiar și Poarta lui Zeus, care este cel mai important obiectiv istoric de pe insulă. În plus, foarte multe clădiri se află într-o stare avansată de degradare, iar animalele de pe insulă nu sunt sterilizate, astfel că înmulțirea lor este necontrolată. În ciuda tuturor acestor probleme evidente, autoritățile nu-și dau absolut deloc interesul pentru a le remedia. Bărbatul și-a încheiat mesajul cu o concluzie amară, dar și plină de părere de rău față de acest loc extrem de frumos, dar deloc îngrijit.
„Dacă Thassos ar fi fost undeva în România, cred că toată lumea s-ar fi bucurat și ar fi aprobat ce urmează să zic, dar…Insula este extraordinar de murdară. Gunoaie pe marginile drumurilor, gunoaie în spațiile verzi, gunoaie peste tot, inclusiv în zonele arheologice.
De fapt, Poarta lui Zeus, printre cele mai importante obiective istorice de pe insulă, este peste drum de groapa de gunoi din Limenas, și e plină de resturi menajere. Problemele nu se opresc aici.
Exceptând partea de vest a insulei, drumurile sunt proaste și neîntreținute. Multe clădiri din Limenas (și nu doar) se află în stare jalnică, părăsite și focare de infecție”, a povestit turistul român.