Devis Mangia: „Ne dorim să terminăm pe locul 3!”
Devis Mangia, antrenorul principal al formației CSU Craiova, a digerat cu greu eșecul pe care elevii săi l-au suferit în etapa a IX-a a play-off-ului Ligii I pe teren propriu cu FCSB, scor 1-0.
Tehnicianul Italian de pe banca pltenilor consider că înfrângerea elevilor săi este nemeritată după aspectul jocului.
„A fost o greşeală la golul nostru, însă nu aici a fost problema. Marea problemă a fost că noi am făcut un meci bun, că am avut ocazii, dar n-am reuşit să profităm şi să marcăm. Noi am avut ocaziile, am controlat meciul, ei au ştiut să profite şi au marcat golul victoriei. Acum, pentru noi rămâne doar finala Cupei României, sper să câştigăm acel meci. În campionat, ne dorim să terminăm sezonul pe locul al treilea”, a declarat Devis Mangia.
Tehnicianul a spus că u înțelege de ce LPF nu a programat toate jocurile din ultima etapă a play-ooff-ului la aceeași oră având în vedere că echipa sa se află în luptă direct pentru locul 3 cu Viitorul.
„Eu nu înţeleg de ce jucăm vineri acest meci, avem foarte puţine zile să pregătim această partidă. Mi se pare ciudat, nu înţeleg de ce am fost programaţi să jucăm vineri”, a mai spus antrenorul Devis Mangia.
În urma acestui rezultat, FCSB s-a apropiat din nou la un singur punct de liderul CFR Cluj, care, în ultima etapă, joacă pe propriul teren cu Viitorul Constanța. Tot pe teren proprriu joacă şi echipa lui Nicolae Dică, cu Astra Giurgiu.
Cele două partide pe care CFR Cluj și FCSB le vor susține în această rundă vor avea loc duminică de la ora 20:45!
Rezultatele etapa a IX- din play-off
Viitorul Constanța- CSM Poli Iași 1-0
Astra Giurgiu- CFR Cluj 0-2
CSU Craiova- FCSB 0-1
Clasament play-off
1 CFR Cluj 9 4 5 0 11-6 47
2 FCSB 9 5 3 1 13-6 46
3 Viitorul Constanța 9 3 4 2 13-10 35
4 CS U Craiova 9 2 4 3 8-9 35
5 Astra Giurgiu 9 3 2 4 10-10 33
6 CSM Poli Iaşi 9 1 1 7 4-17 24