Devis Mangia dă vina pe arbitraj și gazon pentru eșecul cu Chiajna!
Devis Mangia, antrenorul principal al formației Universitatea Craiova, a pus înfrângerea suferită de elevii săi în runda a V-a a Ligii I pe teren propriu cu Concordia Chiajna, scor 1-0, pe seama arbitrajului dar și a stării precare a gazonului
„Am jucat peste 70 de minute în 10, nu am ce să le reproșez jucătorilor. Le mulțumesc pentru tot ce au făcut pe teren. Nu vorbesc de arbitraj, se poate întâmpla să fie o eliminare, dar mie nu mi-a plăcut cum a gestionat toată partida. S-a pierdut foarte mult timp, au fost timpi morți. Nu vor fi alte probleme, trebuie să învățăm și să pierdem, nu doar să câștigăm. Azi am suferit un eșec și trebuie să arătăm că știm să pierdem. Gazonul e o dramă totală, nu mai putem să ne prefacem că nu contează. Suprafața e într-o stare foarte proastă. Câțiva dintre jucători par fără energie, dar nu din cauza lor sau a pregătirii. E din cauza gazonului”, a declarat Devis Mangia.
Universitatea Craiova a cedat neaşteptat partida cu Concordia Chiajna cu scorul de 1-0 (0-0), pe stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, în ultimul meci din etapa a V-a a Ligii I. Unicul gol al partidei a fost înscris de Nicolas Gorobsov (min.81), argentinianul punctând cu un şut de excepţie din afara careului.
În urma acestei înfrângeri, Universitatea Craiova a rămas fără nicio victorie acasă în acest sezon, înregistrând două remize şi un eşec, echipa antrenată de Devis Mangia rămânând cu o singură victorie în actuala stagiune, oltenii aflându-se pe un modest loc 12 după primele cinci runde ale sezonului.
Rezultatele etapei a V-a în Liga 1
Politehnica Iași- FC Botoșani 2-1
Astra Giurgiu- Dunărea Călărași 1-1
Viitorul- Gaz Metan Mediaș 2-0
FCSB- Sepsi OSK Sf. Gheorghe 2-0
CFR Cluj- Dinamo București 3-1
FC Hermannstadt- FC Voluntari 4-0
Universitatea Craiova- Concordia 0-1