Devis Mangia: „Cupa este un obiectiv important pentru noi!”

Publicat: 19/04/2018 | 08:04
Devis Mangia in meciul de fotbal dintre FCSB si CS U Craiova din etapa a III-a a Ligii 1 Betano, disputat pe stadionul Arena Nationala din Bucuresti, duminica 30 iulie 2017. Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Prima manşă a turului semifinalei Cupei României dintre CSU Craiova și FC Botoșani va avea loc astăzi de la ora 20:30 pe Stadionul „Ion Oblemenco”.  

Cu şanse mici la câştigarea campionatului în acest an, oltenii nici nu concep să nu treacă la scor de formaţia lui Costel Enache şi să ia încă de astăzi o opţiune decisivă pentru calificarea în ultimul act al competiţiei.  

Tehnicianul oltenilor a recunoscut că această competiţie, Cupa României, este însă principalul obiectiv al echipei sale. „Avem două obiective, Cupa şi campionatul, pentru că e important să terminăm pe unul din primele trei locuri. Nu ştiu dacă vom fi pe primul, pe al doilea sau al treilea loc, deoarece locul al treilea asigură şi el prezenţa în cupele europene. Sunt mulţi ani de când echipa nu a terminat campionatul în primele trei, dar e important şi să creştem, iar primul pas ar fi acesta. Cupa este şi ea un obiectiv important, e clar, şi vom vedea ce e de făcut. E un meci foarte dificil, sunt 180 de minute şi poate prelungiri. Trebuie să ne amintim cele două meciuri din campionat, la Severin şi la Botoşani. În plus, există experienţa sezonului trecut, e mai bine să jucăm fotbal şi să vorbim mai puţin. Experienţa de anul trecut trebuie să ne înveţe ceva. Dacă ne gândim la ce s-a întâmplat în cupele europene, totul este posibil, orice rezultat”, a declarat Devis Mangia, antrenorul CSU Craiova.

Partida din Bănie dintre CSU Craiova şi FC Botoşani va avea loc astăzi, de la ora 20:30, jocul fiind transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport şi Pro X.