”Regina telenovelelor” a murit răpusă de cancer, fiind deconectată de la aparate după o perioadă mai lungă în care corpul ei a dat semne că nu-și revine. Familia este însă șocată de ce a aflat că ar fi făcut actrița chiar înainte ca starea ei să se agraveze.
Apropiații regretatei actrițe au aflat că aceasta și-a pregătit înmormântarea în cel mai mic detaliu. Cel care a avut grijă să se ocupe de înmormântarea vedetei exact așa cum și-a dorit a fost fratele lui Edith, Victor Manuel Gonzalez.
Lui i-a cerut actrița să fie deconectată de la aparate în momentul în care va intra în moarte cerebrală. Tot ea a stabilit, înainte să moară, ca toți cei care vor să-i aducă un ultim omagiu să o facă la teatrul Jorge Negrete.
De asemenea, Edith Gonzalez și-a dorit ca la înmormântarea ei să cânte mariachi, așa cum s-a ți întâmplat, piesele alese fiind preferatele ei: „Si nos dejan”, „Cielo Rojo” și „Las Golondrinas”. Edith Gonzalez a cerut ca fiica sa, Constanza, să fie ținută departe de presă, prietena actriței, Vanessa bauche, fiind cea care s-a ocupat de acest lucru, potrivit crhoy.com.
Edith Gonzalez a murit în data de 13 iunie 2019, la vârsta de 54 de ani. Fusese diagnosticată cu cancer ovarian în urmă cu ani. Edith Gonzalez a fost înmormântată în weekend.Vedeta avea o fiică, Constanza, din relația cu Santiago Creel.